Introducere
Faptele petrecute la Lourdes,în Franţa, sunt cunoscute şi de credincioşii din ţara noastră, de aceea,cei încercaţi de diferite nenorociri îşi îndreaptă rugiile lor fierbinţi către Neprihănita Fecioară de la Lourdes.
Într-adevăr, nenumăraţi sărmani, loviţi de diferite greutăţi sufleteşti şi trupeşti au căutat alinare în acest loc şi au găsit-o.
Gândurile ce urmează sunt luate aproape în întregime dintr-o carte a Pr.Mauriţiu Meschler, a cărui titlu este: "Novena în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes", şi au ca scop să-ţi întarească şi mai mult încrederea în Maria.
Dacă dorim să fim ascultaţi de Părintele nostru ceresc, trebuie să-I cerem fierbinte şi cu încredere lucrul dorit. El ne-a promis solemn că ne va împlini dorinţa,dar nu a precizat timpul. De aceea trebuie să rămânem statornici în ruga noastră; şi aceasta o facem cel mai potrivit printr-o novenă, adică printr-o rugăciune şi deprindere de evlavie, care ţine timp de 9 zile.
Pentru a fi ascultaţi cu mai multă uşurinţă de Dumnezeu,care la urma urmei singur ne poate împlini dorinţele noastre, noi ne îndreptăm la persoanele care îi sunt plăcute în mod deosebit, anume la sfniţi, între care locul primondial îl ocupă Preasfânta Fecioară Maria.
Spre o mai bună reusită a novenei în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes, împlineste şi tu urmatoarele: fă în fiecare zi nişte rugăciuni deosebite către Maica Domnului. La aceasta te pot ajuta îndrumăriile de mai jos,pentru fiecare zi a novenei. Pe langă acestea mai poţi adăuga şi alte rugăciuni, în special Rozariul.
Dacă suferi de o boală şi ai la îndemână apă de la Lourdes, atunci spală-ţi locul bolnav cu o batistă udată în această apă şi bea în fiecare zi din ea. Dacă nu ai la îndemână, fă totuși cu încredere novena şi nu vei fi lipsit de ajutorul Sfintei Fecioare.
Toate celelalte îndrumări le vei găsi pe parcursul novenei. Începe cu încredere, iar Dumnezeu şi Maica Lui Preasfîntă să-ţi împlinească dorinţa.
Îndemnăm pe toţi cei ce se adresează cu această novenă Preasfintei Fecioare de la Lourdes, să nu uite în rugăciuniile lor nici de "Presa Buna", pentru ca să-si poată indeplini cât mai bine menirea sa, de a înlesni credincioşiilor calea binelui prin tipărirea şi răspândirea scrierilor bune.
În ajunul novenei
Ca să începem şi să facem cu folos aceasta novenă, să răspundem mai întâi la două întrebări:
1.Pe ce se sprijină încrederea noastră în Maria?
2. Pentru ce trebuie să căutăm, mai ales în locurile de pelerinaj,ajutorul ei?
1. Încrederea în Maria se sprijină mai întâi pe aceea, că ea este mama noastră. Noi formăm aici pe pământ o mare familie a lui Dumnezeu, care-şi are începutul de la Adam si Eva. Prin păcatul lor, noi am pierdut dreptul la împărăţia cerului, dar am dobândit alţi părinţi, care să ne recâştige cerul pierdut; şi aceştia sunt Iisus şi Maria. Iisus Hristos este Mântuitorul nostru, care prin moartea sa pe cruce ne-a răscumpărat şi ne-a unit cu sine, ca mădulare ale trupului său mistic. Dar, Preasfânta Fecioară ne-a născut nouă pe Iisus Hristos, şi astfel ne-a mijlocit viaţa supranaturală; Maria este deci Mama noastră, tocmai fiindcă este maica lui Dumnezeu. Aceasta este prin urmare menirea ei faţă de noi; să ne fie Mamă.
O mamă bună se îngrijeşte de fii săi, în orice privinţă; nimic nu-i scapă din vedere; ea este comoara şi inima familiei. Tot astfel este şi Maria o Mamă bună, mai bună decât oricare altă mamă de pe pământ. Ai deci curajul şi încrederea să mergi la dânsa şi spune-i, că eşti copilul ei şi fratele lui Iisus Hristos şi că este Mama ta. Oare va putea ea să tăgăduiască aceasta şi să te respingă în nevoia ta?
Un alt motiv de încredere în Preasfânta Fecioară Maria îl vedem in aceea, că ea, ca o slujitoare credincioasă a lui Iisus Hristos, doreşte să se asemene din ce în ce mai mult cu Răscumpărătorul lumii. Dar la dânsul a putut observa ce dragoste şi compătimire avea faţă de noi. A fost martoră de atâtea ori, şi trimitea poate pe mulţi nenorociţi la Iisus ca să îi ajute, sau mijlocea de-a dreptul pentru dânşii, cum s-a întâmplat la nunta din Cana. Aşa a făcut Maria, când era pe pământ; oare acum când este în cer se va putea purta altfel? Nicidecum! Inima ei de Mamă o sileşte să facă bine pretutindeni. Cu tot dreptul afirmă sfinţii Părinţi, că cele mai multe şi cele mai mari binefaceri le împarte Dumnezeu prin Maria. Ea este oarecum ochiul milostiv al lui Dumnezeu, care veghează necontenit asupra noastră şi braţul bunătăţii Lui, care mângâie şi ajută pe cei nenorociţi.
2. Această bunătate şi-a arătat-o Preasfânta Fecioară Maria mai ales ân locurile de pelerinaj. Dar ce sunt locurile de pelerinaj? Sunt nişte locuri,unde se cinstesc într-un mod deosbit icoane de ale lui Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor sau moaşte de ale lor; locurile unde Dumnezeu ascultă cu bunătate rugăciunile credincioşilor, prezentate lui prin mijlocirea sfinţilor. Aceste locuri sunt vizitate de mulţi credincişi, care poartă numele de pelerini. Ele sunt întărite de Dumnezeu prin ascultarea rugăciuniilor şi prin minuni certe, prin aprobarea şi binecuvântarea Bisericii; ele sunt puse într-o strânsă legătură cu Sfinţii lui Dumnezeu şi devin izvoare de haruri.
Dar de ce leagă Dumnezeu ajutoarele sale de astfel de lucruri? Aceasta corespunde cu totul înţelepciunii sale nemărginite. El lucrează îndeobşte prin făpturi: lucruri neînsufleţite, oameni, sfinţi şi îngeri. În locurile de pelerinaj, Dumnezeu îşi arată pe faţă, într-un chip vizibil, lucrarea sa între noi,şi stă necontenit mărturie despre singura adevărată Biserică întemeiată de Dânsul. Prin ele îşi arată Dumnezeu puterea sa; aici El apare ca stăpânul tuturor făpturiilor şi ţine pe oameni în smerenie, deprinzându-i să întrebuinţeze mijloacele orânduite de dânsul, daca doresc sa primească cele cerute.
În sfârsit în aceste locuri se arată bunătatea lui Dumnezeu faţă de Sfinţi, pe care îi răsplateşte pentru sfinţenia lor, şi milostivirea sa faţă de noi. Locurile de pelerinaj sunt tronul văzut al bunătaţii dumnezeieşti pe pămînt, unde se vindecă toate relele noastre.
Pe ce se bazează deci încredrea noastră în acete locuri? Mai întâi pe voinţa lui Dumnezeu, care a orânduit să ne asculte acolo rugăciuniile în mod deosebit; după aceea pe conlucrarea noastră, întrucât acolo ne vedem siliţi să facem ceva şi să îndeplinim condiţiile pentru a fi ascultaţi; apoi pe aprobarea Bisericii, care a făcut din ele nişte locaşuri de rugăciune fierbinte, în sfârsit pe mulţimea de credincioşi care se roagă acolo fără încetare şi cu care ne unim şi noi rugăciuniile noastre.
Cele mai renumite locuri de pelerinaj aparţin toate Preasfintei Fecioare Maria. Şi aceasta e şi natural. Ea, ca Mama tuturor, ca îngrijitoarea aceste mari familii, şi-a pus tronul de milă şi bunătate în mijlocul nostru. Mărturia cea mai bună de mila şi bunătatea ei sunt nenumăratele semne de recunoştinţă lăsate în aceste sfinte locaşuri din partea acelora, care au primit vreo binefacere de la dânsa.
Deci, facem foarte bine, dacă ne punem o încredere deosebită în Maica Domnului cinstită în aceste locuri de milostivire, căci este foarte potrivit să căutăm ajutor acolo, unde Dumnezeu ni l-a pregatit într-un mod atît de accesibil.
Rugăciune
Da, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, văd şi sunt convins, că pot, doresc şi trebuie să am încredere în tine. Cu această dispoziţie a inimii, cu un act de nemaărginită încredere doresc sa încep această novenă. Eşti Mama noastră; nu o poti tagadui.Nu uita,că Dumnnezeu, Parintele nostru, ne-a încredinţat ţie ca pe nişte copii. Iată de câte nenorociri şi nevoi suntem necajiţi, şi de câte primejdii suntem ameninţaţi: ai milă de noi. Doreşti desigur să fii o mamă bună şi să împlineşti în toate voinţa lui Dumnezeu: ajută-ne, îngrijeşte-te de noi şi roagă-te pentru noi. Adu-ţi aminte ce a făcut Fiul Tau, câţi nenorociţi a ajutat, câţi bolnavi a însănătoşit, câte minuni a săvârşit , numai să se arate milostiv faţă de noi. Te poţi uita la dânsul, fără să ai o dorinţă sinceră de a-L imita? Poţi oare întrebuinţa mai bine puterea şi bunătatea ta decât mângâindu-ne în nenorocirile noastre? Pământul întreg e plin de lauda ta. Se zice că nimeni nu s-a îndreptat la tine, fără să fi fost ascultat. La câte mii şi milioane te-ai arătat milostivă şi de mine oare nu te vei îndura? Nevoia mea este mai mare decât a nuntaşiilor din Cana, pentru care ai dobândit o minune. Oamenii mă compătimesc,şi dacă ar putea, cel putin cei buni m-ar ajuta. Pentru ce să nu primesc de la tine acest ajutor? Să nu fie oare adevăr, ce se predică despre bunătatea şi milostivirea ta? Fii preamărită mai ales în acele locuri unde te-ai hotarât să ne ajuţi într-un mod deosebit, o blândă şi dulce Fecioară Maria. Ce maiestuoasă, puternică şi binevoitoare te arăţi, acolo, ca îmărţitoarea haruriilor, ca mama milei, împodobită cu puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Acolo te arăţi ca o mamă între copii tăi în întregul înţeles al cuvîntului; ai mijloace la îndemână pentru nevoia fiecăruia care vine la tine. Ce-aş putea face mai bine decât ca în nevoia mea să mă îndrept acolo, unde tu m-aştepţi şi voieşti să-mi dai ajutorul? De aceea mă pun şi eu în numărul sărmanilor tăi copii şi-ţi descopăr necazul meu. Binevoieşte, o preabună Mamă, să mă asculţi o singură clipă, să-mi arunci o singură privire din ochii tăi cei milostivi, şi sunt sigur că voi fi ascultat.Amin
Ziua întâi,
Lourdes,locul de pelerinaj
La tronul Mamei noastre din Lourdes voim să ne îndreptăm spre a primi ajutor. În cele de până acum am văzut cum s-a ivit acest sfânt locas. Ce motive avem să ne punem încrederea în ajutorul Maicii Domnului din Lourdes? Lourdes, este opera lui Dumnezeu, făcută pentru mântuirea şi mângâierea noastră. Acest orăşel, care este un centru pentru drumeţiile din Pirinei,a devenit un centru al binefaceriilor cereşti, pe care Dumnezeu a voit să le împartă la toţi aceşti călători. Unealta aleasă de Dumnezeu şi Sfânta Fecioară, e o sărmană copilă bolnăvicioasă şi neânvăţată. Şi totuşi ce curajoasă s-a arătat ea faţă de toţi, în vorbele şi afirmaţiile ei! A rămas umilă, deşi toţi o admirau; nu vroia să primească nimic pentru ajutorarea părinţiilor săi. Nu se arată oare aici degetul lui Dumnezeu, care îşi alege astfel de unelte ce nu par deloc potrivite pentru misiunea ce li s-a încredinţat? Că acest loc este opera lui Dumnezeu, o arată multele minuni săvârşite prin atotputernicia Lui. Când Dumnezeu vorbeşte prin minuni, atunci omul trebuie să se plece. Însăşi arătările sunt o minune; apoi izvorul, însănătoşiriile celor mai diferite boli sufleteşti şi trupeşti, săvârşite fără nici un sprijin medical,numai prin întrebuinţarea apei,şi aceasta nu numai in Lourdes, dar în toate părţiile lumii. Cu adevărat, când ne gândim la toate acestea, parcă s-ar fi reântors timpuriile evanghelice,când Iisus însănătoţea pe atât de mulţi şi săvârşea atâtea minuni. Deşi duşmanii şi-au pus toată energia ca să distrugă acest loc, el există până astăzi,şi încă atât de strălucitor! Biruiţi, duşmanii nu pot face altceva, decât sa calomnieze. La început toate autorităţiile erau împtrivă; cu toate acestea Maica Domnului şi-a câştigat pe rând aprobarea lor. În sfarşit avem aprobarea Bisericii. Episcopul din Tarbes a cercetat lucruriile cu foarte mare atenţie şi l-a aprobat. Acelaşi lucru l-a făcut şi Papa Pius al IX-lea , când a dat indulgenţă peleriniilor. Leon al XII- lea aprobă liturghia arătării Maicii Domnului la Lourdes. Episcopul din Tarbes spune despre grotă: "Prin apa izvorului s-au săvârşit multe minuni cu totul neobişnuie, care nu pot fii negate în nici un fel; dar aceste minuni sunt o urmare şi un efect al arătăriilor; deci trebuie să fie şi ele adevărate şi să vină de la Dumnezeu. Preasfânta Fecioară s-a arătat cu adevărat Bernadetei.Iată pentru ce trebuie să ne punem toată încrederea în ajutorul ce ni-l dă Dumnezeu în acest loc prin mâinile Mariei. Să ne mai îndoim oare că vom primi ajutor de la dânsa?
Rugăciune
O preabună maică, m-aş duce din toată inima la acest sfânt locaş, unde te-ai arătat şi ai ajutat pe atâţia nenorociţi; dar vezi că nu îmi este cu putinţă. Mă îndrept cu mintea către această peşteră, mă arunc în genunchi şi mă unesc cu miile de pelerini, care se roagă acolo. Sunt sigur că m-am îndreptat unde trebuie şi am găsit aici cu adevărat inima ta de Mamă. Şi cât bine nu ne-ai dat în acest loc! Îţi mulţumesc pentru toate inimile, pe care le-ai împăcat aici cu Dumnezeu, cărora le-ai alinat durerile; îţi mulţumesc pentru toate familiile,în care ai adus din nou mângâierea, pacea şi bucuria. Ce încredere mare trebuie să se deştepte în inima mea, când mă gândesc la toate acestea! M-aş îndoi oare, că mă vei asculta? Priveşte nenorocirea mea şi întinde mâna ta cea puternică, pentru a mă elibera de această nenorocire, o milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria!
Pildă
Acest loc de pelerinaj este pentru toată lumea. Pentru construirea frumoasei biserici au dat bani creştinii de pretutindeni şi parohul Peyramale era aşa de convins ca toţi vor da, încât nu vroia să primească mai mult de 500 de frenci de la o persoană. Într-adevăr aici vin oameni din toate naţiunile spre a cere ajotorul Mariei. Dovadă de aceasta sunt daruriile făcute. Peste 400 de steaguri, unul mai frumos decât altul împodobesc interiorul casei lui Dumnezeu. Şi România este reprezentată de un steag frumos.
Nimeni nu este lipsit de binefaceriile acestui sfânt lăcaş. Chiar şi acatolicii găsesc acest ajutor, dacă-l cer cu umilinţă şi încredere. Unei doamne protestante, care avea boala numită "rac", i se zicea că va mai trăi numai o lună. Ea se plânse parohului din Lourdes, care o îndemnă să încerce apa minunată. Ea îi urmă sfatul şi dureriile se micşorară. Femeia, luminată de harul lui Dummezeu dori să se boteze şi se făcu catolică. Misionarul A.Raguit povesteşte, că o femeie păgână din Toung Kiufong Chen, în Manciuria, care era bolnava de lepră, a fost însănătoşită aproape momentan prin apa din Lourdes, căpătată de la o creştină. Dar, fiindcă ea se luă după îndemnul părinţiilor ei şi luă încă doctoria de la un medic păgân, se îmbolnăvi din nou foarte grav. Ea se vindecă din nou pentru totdeauna, după ce făgădui că se va face creştină. Împreună cu dânsa se boteză întrega sa familie.
În toate ţăriile sunt răspândite statui şi icoane care ne-o reprezintă pe Maica Domnului din LOurdes, iar în unele locuri sunt chiar imitaţii ale grotei. O asemenea grotă se afla ţi-n grădina Vaticanului, unde Papa merge deseori să se închine, când iese la plimbare în grădină. Atîţia aleargă la Lourdes, de ce să nu alergi şi tu? Ai încredere şi bate cu răbdare la uşa acestui lăcaş al Mariei; fii sigur că nu va fi în zadar.
Ziua a doua
Ce se cinsteşte în Lourdes?
Am văzut, că în locurile de pelerinaj se cinstesc într-un chip deosebit icoane de a lui Iisus Hristos,ale Maicii Domnului, ale Sfntilor sau moaşte de ale lor. Dar în Lourdes ce cinstim? Oare tot vreo icoană a Sfintei Fecioare? Nu. Un mister este obiectul cinstirii noastre.
Venerăm în acest sfânt lăcaș unul dintre cele mai mari privilegii acordate Mariei de către Dumnezeu. Maica Domnului însăși l-a descoperit Bernadettei în ziua de 25 Martie prin cuvintele: ” Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Iată deci ce cinstim noi în Lourdes, faptul că Maria este neprihănit zămislită, adică din cea dintâi clipă a vieții sale a fost ferită de păcatul strămoșesc. Dumnezeu dovedește prin nenumărate minuni acest adevăr,după ce l-a declarat ca articol de credință prin Vicarul lui Iisus Hristos, Papa de la Roma, la 8 Decembrie 1854. Dar pentru ce ține Dumnezeu atât de mult la acest privilegiu al Maicii sale? Adevărul acesta este scump atât lui Dumnezeu și Mariei cât și nouă. Acest mister este o adevărată comoară pentru Dumnezeu, fiindcă ne dă mărurie despre sfințenia lui. El nu voiește să vadă în această Fecioară nici măcar umbra păcatului. Cu cât mai mult se apropie dânsul de o creatură, cu atât trebuie să fie mai curată, mai purificată de orice păcat. Înțelepciunea lui Dumnezeu se arată în aceea că El este înconjurat de sfinţi, care au ajuns pe diferite căi la sfinţenie. Între dânşii, singură Maria a fost fără de păcat din prima clipă a vieţii sale.
Puterea şi-o arată Dumnezeu, întrucât el nu aplică la dânsa legea generală, prin care toţi fii lui Adam sunt pângăriţi cu păcatul strămoşesc din prima clipă a vieţii lor. Şi apoi ce bunătate faţă de această persoană, care a fost ridicată prin acest har la o treaptă aşa de înaltă a sfinţeniei, prin vredniciile lui Iisus Hristos. Acest mister este cu adevărat o capodoperă a lui Dumnezeu. Neprihănita Zămislire este şi pentru Preasfânta Fecioară o piatră scumpă, căci prin aceasta se deosebeşte ea de toţi ceilalţi oameni. Această favoare o pregăteşte să fie o Mamă cât se poate mai vrednică a lui Dumnezeu, o vrednică Regină a cerului şi a pământului. Misterul acesta este temelia pentru toate celelalte măreţii împărtăşite ei de Dumnezeu. Dar această curăţie deplină o face să poată mijloci mai bine pentru noi la Dumnezeu; căci Dumnezeu nu iubeşte nimic mai mult, decât nevinovăţia. Mai degrabă ar fi vrut Maria să renunţe la oricare peivilegiu, decât la acesta, ca să nu fie pângărită de nici un păcat. Şi pentru noi, pentru Biserică şi pentru lumea întreagă, misterul acesta este o comoară, căci el a fost de la început nădejdea şi mângâieraea neamului omenesc. Deja în paradis este făgăduită o femeie , care va zdrobi capul şarpelui, şi a cărui sămânţă va mântui neamul omenesc. Sfânta Biserică explică aceasta despre Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria. Şi acest mare favor l-a ridicat Biserica în zilele noastre ca articol de credinţă.
Vei înţelege acum, pentru ce Maica Domnului s-a numit pe sine: "Eu sunt Neprihănita Zămislire",voind să întărească advărul propus de Sfînta Biserică şi să-şi zidească un lăcaş vrednic de numele său, unde să fie cinstită necontenit ca "Zamislită fără de prihană". E deci uşor de înţeles ce bucurie mare vom face Mamei noastre, dacă o vom cinsti în acest mister, care este temelia tuturor celorlalte privilegii, ce le-a primit de la Dumnezeu. Şi deşi Maria a fost Neprihănită de la început, totuşi abia în zilele noastre s-a hotărât, că trebuie să credem aceasta ca articol de credinţă. Să ne punem toată încredera în ajutorul ei, căci ea ne va ajuta, ca mulţumire pentru cinstea ce i-o dăm.
Rugăciune
Da, scumpă Mamă, vin la tine cu toată încrederea şi plin de bucurie, ca să te pot saluta cu frumosul titlu de "Regină zămislită fără de prihană strămoşească". Îţi mulţumesc că pe lângă hotărârea Bisericii ai binevoit să ne descoperi acest nume, sub care te cinstim în acest loc, unde ţi-ai aşezat tronul îndurării tale şi voieşti să fii milostivă cu toţi acei, care te vor cinsti ca Fecioară curată chiar din cea dintâi clipă a vieţii tale. Ce frumoasă apari prin această podoabă! Îţi strig deci din toată inima cu întreaga Biserică:
- Toată frumoasă eşti Marie
- Şi prihană strămoşească nu este în tine.
- Tu eşti măreţia Ierusalimului,
- Tu eşti bucuria lui Israel,
- Tu eşti cinstea neamului omenesc.
Între atâtea milioane de credincioşi, care te-au cinstit sub acest nume, ma îndrept şi eu la tine pentru a căuta ajutorul în nevoile mele. Nu uita, Fecioară zămislită fără de prihană, de trecerea pe care o ai la Dumnezeu. Ai primit această trecere pentru ca să ne poţi ajuta şi mângâia pe noi; nu uita de bunătatea ta, ce ai binevoit s-o arăţi în acest loc de milostivire, şi împlineşte-mi dorinţa mea. Amin.
Pildă
Maria Faget era servitoare la un preot dintr-un oraş francez. Ea avea din tinereţe o evlavie deosebită către Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria, fiindcă dobândise ajutor într-o mare primejdie prin invocarea acestui mister. Ea îngrijea şi de mama preotului, care era bolnavă. Odată, când se grăbea s-o ajute pe bolnavă, se lovi aşa de tare de un lemn încât cazu la pământ în nesimţire. Grija de casă şi de bolnavă n-o lăsa să se gândească la sine. După un timp oarecare i se umflă partea dreaptă şi pieptul; se făcură răni, care mai pe urmă se prefăcură într-un cancer primejdios. Deşi suferea dureri mari, totuşi ea nu le spunea nimănui, dar căuta să-şi facă datoria cum putea. Destăinuise numai unei prietene suferinţele sale cele mari, şi abia de la aceasta află preotul de starea servitoarei. Preotul o trimise imediat la un medic care îi zise:" Dacă nu ţi se va face operaţie eşti pierdută. Este un cancer foarte primejdios". Servitoarea nu vroia să ştie nimic despre operaţie şi era gata să moare mai bine decât să o îndure. Doctorul nici nu voi să se mai intereseze de dânsa, căci altceva nici nu se putea face. O aștepta deci o moarte sigură.
Într-o zi veni prietena ei şi-i aduse o sticluţă cu apă de la Lourdes,şi o îndemnă să facă o novenă. Servitoarea avuse demult acest gând , dar duhovnicul ei, căruia îi spuse aceasta nu nădăjnuise mult de la novenă. Ea începu novena ca să dobândească cel puţin o moarte bună, căci o însănătoşire deplină nu aştepta. Suferea dureri mari cand punea pânza înmuiată în apă de la Lourdes pe rană; dar aceste suferinţe ea le jertfea Maicii Domnului din Lourdes. Novena era aproape pe sfârşite şi nu se observa nici o schimbare. Dimpotrivă, în dimineaţa zilei a opta, durerea ei era aşa de mare, încât săraca umbla înnebunită de durere în toate părţiile. Târziu noaptea adormi de oboseală. Când se trezi la 4 dimineaţa un fior îi trecea prin tot trupul când se pomeni pe partea bolnavă. Ce durere trebuia să urmeze din acea nebăgare de seamă. Dar nici o durere nu o necăjea. Cercetă mai deaproape partea cea bolnavă, însă nu văzu nici o urmă de boală. Timp de 14 luni suferise dureri nespuse. Ne putem închipui bucuria ei acum, când se vedea vindecată? Ea se prezentă doctorului pentru a fi cercetată. El nu voi să audă, dacă nu se lasă a fi operată."Vă rog cercetaţi-mă; pipăiţi-mă numai". Medicul nu mai găsi nimic. La întrebarea lui cum s-a tămăduit, servitoarea îi spuse cine a vindecat-o."Atunci nu mă mir -spuse doctorul- căci Maica Domnului dinLourdes m-a ajutat şi pe mine când eram bolnav". Din clipa vindecării sale , Maria Faget avea o singură dorinţă: să meargă odată la Lourdes pentru ca să mulţumească Maicii Domnului.
Ziua a treia
Ce dorim?
Pentru a face bine novena trebuie să ne dăm seama, ce dorim să cerem de la Preasfânta Fecioară Maria. Este oare ceea ce cerem un lucru bun şi potrivit sau nu. Să cercetăm deci: 1) Când ar fii nepotrivită dorinţa noastră şi cum am putea-o schimba; 2) De ce trebuie să facem aceasta?
1) Ce ar putea fi neorânduit este orice nu se potriveşte cu orânduiala lăsată de Dumnezeu şi cu judecata minţii noastre sănătoase. Această neorânduială poate să fie sau în lucrul ce-l cerem, sau în motivele care ne îndeamnă să-l cerem. Să le vedem pe scurt pe fiecare în parte. Lucrul cerut poate fi neorânduit, când se împotriveşte poruncilor lui Dumnezeu, adică e păcat; apoi când el ar pune în primejdie mântuirea sufletului nostru, şi în sfârşit , când nu ne-ar ajuta deloc la ajungerea scopului nostru din urmă. Un astfel de lucru nu putem să cerem niciodată de la Dumnezeu, în rugăciunile noastre. Ca să descoperim dacă este o asemenea orânduială în rugaciunea noastră, să ne aducem aminte, că scopul nostru pe acest pamânt este de a cunoaşte pe Dumnezeu, a-L lăuda şi a-I sluji lui, ca prin aceasta să dobândim fericirea veşnică în cer. Scopul acesta trebuie atins cu orice preţ; îl vom realiza însă prin păzirea porunciilor lui Dumnezeu şi împlinirea datoriilor noastre. Lucrurile vremelnice ca : sănătatea, averea sau altele, sunt numai nişte mijloace spre a atinge scopul.
Cercetează deci dorinţa ta în lumina acestui adevăr. Dacă-ţi poţi da un răspuns potrivit, urmează mai departe în cercetarea ta; iar de nu, atunci să ştii ca aşa ceva nu poţi cere de la Dumnezeu. Şi în motiv poate fi neorânduială, când cerem ceva, nu pentru slava lui Dumnezeu, mântuirea sufletului nostru sau vreo virtute oarecare, ci dintr-un motiv păcătos. Poate o patimă ca mândria, senzualitatea şi alte asemenea te îndeamnă să ceri de la Dumnezeu lucrul dorit. Se înţelege că nu trebuie să cerem nimic din astfel de motive. Neorânduiala poate să fie în sfârşit în modul în care cerem lucrul dorit de la Dumnezeu. E cu totul greşit de pildă de a hotarî lui Dumnezeu când şi cum să ne ajute, şi dacă nu ne ascultă, atunci suntem neliniştiţi, nemulţumiţi, pierdem curajul şi poate chiar începem să murmurăm împotriva lui. Cu toată ruga noastră fierbinte să fim liniştiţi şi răbdători, lăsând pe Dumnezeu să dispună de noi cum îi va plăcea. Dacă dorinţa ta se potriveşte în toate celor spuse până acum, să ştii că dorinţa ta este bună; iar de cumva găseşti vreo neorânduială, atunci îndepărtez-o.
2) Dar de ce trebuie să facem aceasta? Mai întâi pentru că altfel nu am plăcea deloc lui Dumnezeu. El este sfinţenia însăşi şi de aceea numai ceea ce este bun şi sfânt are trecere în ochii lui. Dacă cerem ceva ce nu se potriveşte cu această sfinţenie, el o urăşte. Dumnezeu este înţelepciunea şi bunătatea însăşi. El ştie deci mai bine ce ne duce la scopul nostru; şi el ne doreşte binele, adevăratul nostru bine. Să-l urmăm deci şi să avem încredere în El. A voi altceva decât ceea ce voieşte Dumnezeu, este echivalent cu a se-ndoi de bunătatea şi înţelepciunea lui, ba chiar de pronia lui. El este în sfârşit stăpânul nostru cel mai mare, noi suntem făpturile sale, slugiile sale, copii săi. Deci nu El trebuie să se plece la voinţa noastră, ci noi trebuie să cercetăm voinţa lui. Voinţa şi orânduirea Lui trebuie să fie sfinte. În al doilea rând, ar fi chiar în defavoarea noastră, să lucrăm în alt mod.
Ce încredere am mai putea avea, că vom fi ascultaţi, dacă conştiinţa noastră ne-ar spune că ceea ce cerem nu-i plăcut în ochii lui Dumnezeu? Şi o condiție a unei rugăciuni bune este încrederea. Apoi cum am putea să aşteptăm de la Iisus Hristos, de la Presfânta Fecioară, că ei vor sprijini ruga noastră, dacă ea nu este potrivită şi plăcută lui Dumnezeu? Într-o asemenea împrejurare ar fi pentru noi o adevărată pedeapsă, dacă ni s-ar împlini dorinţa, care ar putea să pună în primejdie nu numai mântuirea sufletului nostru, dar chiar fericirea noastră pământească. Deci să ne cercetăm mai întâi şi apoi să ne îndreptăm cu încredere la Dumnezeu şi să-I spunem nevoile noastre. Chiar dacă ai cercetat bine, încredinţeaza atunci toate bunătăţii lui Dumnezeu şi primeşte cu linişte orice va hotărî El pentru tine. Nu uita niciodată că Dumnezeu nu este servitorul, ci tatăl nostru: servitorul trebuie să facă tot ceea ce cere stăpânul de la dânsul,dar tatăl nicidecum. Dacă copilul cere ceva de la dânsul, el nu-i dă îndată, dar cercetează dacă-i foloseşte, şi abia atunci îi dă.Iată, astfel face şi Dumnezeu cu noi. Noi ne asemănăm copiilor şi în foarte multe împrejurări nu ştim dacă ceea ce cerem ne este de folos sau nu;cele pământeşti ne bat mai tare la ochi şi aşa pierdem din vedere cele veşnice. Astfel putem cere lucruri vătămătoare şi Dumnezeu ar fi un tiran, şi nu un tată, dacă ni le-ar împlini. Să fim deci înţelepţi; să încredinţăm lui Dumnezeu cu inimă fiască nevoile noastre şi să lăsăm în mâinile lui împlinirea dorinţei noastre. Cele vremelnice totdeauna să le cerem cu această condiţie,i ar cele veşnice fără nici o condiţie şi plini de încredere.
Căutați mai întâi împărăţia cerului şi toate celelalte vi se vor da vouă. Credinţa ne învaţă că suferinţa şi necazurile de pe acest pământ, sunt cel mai drept, cel mai scurt şi cel mai glorios drum, ba câteodata chiar singurul care ne duce la Dumnezeu şi la fericirea noastră. Pe lumea cealaltă pentru nimic nu vom mulţumi lui Dumnezeu mai mult, decât pentru necazuriile suferite în siprit creştinesc. Să ne aducem aminte ce a spus Maria Bernadettei: " Eu voiesc să te fac fericită, dar nu pe acest pământ". În adevăr ea a rămas tot timpul bolnăvicioasă, deşi Maria a însănătoşit pe atâţia la Masabielle. Familia Bernadettei tot săracă a rămas, căci în noul testament bogaţiile nu-s deloc un semn că Dumnezeu ţine într-un chip deosebit la posesorul lor. De aceea să punem toate cu încredere în mâinile lui Dumnezeu si ale Mariei. Aceasta este cea mai bună dispoziţie de a fi ascultaţi. Îngenunchează şi cercetează amănunţit toate dorinţele înaintea celui Atotştiutor. Dacă vezi că toate sunt după voinţa Lui, atunci spune următoarea rugăciune:
Rugăciune
Stăpâna şi Maica mea! Iată îţi pun la picioare dorința mea cu o încredere fiiească. M-am gândit asupra acestei cereri şi n-am găsit nimic ce să fie împotriva porunciilor şi a mântuirii mele. Orice aş cere, voiesc să o fac cu acest gând, ca să răspândesc măreţia lui Dumnezeu şi a ta. Voiesc să mă supun în toate voinţei Tatălui ceresc; să facă cu mine ce va voi. Toate le voi primi din mâna Lui cu deplină supunere, deşi plăcerile mele s-ar împotrivi.
Aceasta este acum, cred, dispoziţia inimii mele. Dar, dacă vezi că greşesc, te rog luminează-mă; sunt gata să îmi retrag cererea, şi declar solemn că voiesc să fiu ascultat numai în lucruriile care se potrivesc cu voinţa lui Dumnezeu, căci El este înţelepciunea şi bunătatea însăşi. Te rog dă-mi şi mie puterea de a imita supunerea ta către Tatăl Ceresc. Deşi ai fost dreaptă şi sfântă în ochii lui, totuşi ai avut atâtea de suferit şi toate le-ai purtat cu răbdare şi cu abandonare în voia lui. Dacă vezi că e plăcută lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletului meu, atunci mijloceşte pentru împlinirea ei, tu care ai o trecere aşa de mare, datorită vredniciilor tale şi ale dumnezeiescului tău Fiu. Amin.
Pildă
Ana Rousse, soția unui lucrător din Age( Departamentul Loaire et Garone) în Franța avea deseori dureri de cap. Acest rău crescu mai tare când se înmulțiră grijiile familiei, la care se adăugă și durerea de inimă și o oboseală care o făcea inaptă pentru datoriile ei. Nimeni nu putea să o ajute. Medicamentul recomandat de toți era să se cruțe, să nu se supere. Ușor era de zis dar greu de împlinit. Când se gândea că cele două fiice ale ei sunt mari și nu le poate da o bună creștere din privina suferințelor, o apucă o mare jale. Dar bărbatul ei? El era la început pilda unui tată de familie; se ruga și primea deseori Sf. Sacramente. Când se ivi însă nenorocirea cu femeia sa și toate rugăciunile nu-l scăpau de acest neajuns, se lăsă de toate și pierdu orice încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Aceasta îi pricinui Anei o durere și mai mare decât cea proprie. Dar ce era să facă? Și ea se ruga mult, dar în zadar. Maicile de caritate care veneau deseori să o mângâie, o îndemnau să meargă la Lourdes. Ana le răspunse ca nu crede să mai primească ajutor. În aceeași zi o apucară niște dureri atât de mari, încât credea că i se apropie sfârșitul. În toiul suferinței ea zise către Maria:" Maica Domnului, dacă mă scapi și de data asta atunci mă duc la Lourdes. Ajută pe o sărmană și nenorocită soție și mamă". La aceste cuvinte ea se simțise cu totul mângâiată și întărită. Ea propusese seara bărbatului său să o întovărășească până la Lourdes. O adevărată furie îl apucă și începu să înjure și să-și verse tot veninul inimii sale. Dar cu încetul se domoli, ba la urmă se hotărî să o întovărășească.
Plecară deci amândoi la Lourdes. Deși Ana era foarte slabă datorită durerii,totuși, ea se rugă fierbinte și mult, atât în biserică cât și la grotă,pentru copii, ca să-i crească bine, pentru bărbat ca să se întoarcă la Dumnezeu, apoi se duse să bea din apa minunată ca să se spele pe frunte. În același moment dispăru orice durere. Mai târziu ea se plânse iarăși Maicilor de Caritate -"Iarăși începe să mă doară capul!" - "Dar noi credeam că te-a ascultat Maica Domnului - ziseră ele mirate".
"- Da, m-a ascultat, căci acum îmi pot îndeplini toate datoriile stării mele. Fără de ajutorul ei nu aș putea face nimic.; am tot ce am dorit". Dar ce să fie? - astfel se va întreba poate cineva. Iată, aici se arată o inimă creștină. Ana nu a cerut să fie eliberată de toate dureriile; a dorit doar o alinare ca să-și poată îndeplini datoriile. Și a dobândit pe deplin. Ea a mulțumit împreună cu bărbatul și o fiică la Lourdes, unde bărbatul se spovedi iarăși după zece ani. Astfel se împlini cu totul dorințele ei și ea era cu totul fercită. (Analele din Lourdes, Octombrie 1880)
Încă o pildă, unde vedem că se dobândește nu sănătatea trupuilui, ci a neprețuitului har, de a consimți la jertfa vieții, pe care o cere Dumnezeu.
Dl I. Chevalier, conducătorul unui pelerinaj din 1899, povestește în Analele din Lourdes( febr. 1902) următorul fapt: "între alții aveam și o fetiță bolnavă de oftică. Ea se întoarse înapoi fără a fi însănătoșită. Întâlnindu-mă o dată cu mama ei, am întrebat-o cum îi mai merge copilei. Ea îmi zise că îi merge foarte rău. Medicii spun ca nu mai e nici o scăpare. Ea dorește să va vadă numaidecât înainte de a muri. Mă grăbii numaidecât sa văd. Începând vorba cu dânsa, îmi zise: Domnule, eu voi muri și înainte de a părăsi acest pământ, voiesc să mai vorbesc cea din urmă dată cu dumneavoastră. Vă veti fi mai aducând aminte, cu ce bucurie și cu ce încredere am întreprins eu pelerinajul. Așteptam cu siguranță însănătoșirea mea. Chiar credeam o dată că mi se îndeplinește dorința. Eram în timpul unei procesiuni cu Sf. Sacramente. Preotul care purta pe Mântuitorul nostru, se apropie de mine și în momentul în care mă binecuvânta am simțit o neobișnuită mișcare lăuntrică. Mă ridicai, întinsei mâna și ma rugam din toate puteriile sufletului meu: "Iisuse, ai milă de mine."Atunci mi se păru ca și cum mișcarea ar crește din ce în ce mai mult. "Iisuse, însănătoșește-mă, strigai eu din nou. În această clipă mi se păru ca aud o voce dulce ce venea de la Sf. Hostie și-mi zice: "Copilă, pentru ce voiești să fii însănătoșită? Oare dorești mai mult niște plăceri pământești decât bucuria veșnică a paradisului? Am înțeles și am răspuns: Iisus, doresc suferința și moartea". - Iată domnule de ce ați putut să-mi ziceți ziua următoare când mă duceați la scăldătoare: "- Gabriela, azi nu te rogi așa de fierbinte ca ieri. Ai pierdut încrederea și curajul?" Mă rugam, dar pentru mama, pentru toți bolnavii și pentru dumneavoastră. În ceea ce mă privește eu făcusem jertfa și nu mai așteptam nimic. Iată deci, pentru ce n-am fost însănătoșită la Lourdes."
Ziua a patra
Cheia ascultării
La Lourdes se pot dobândi multe haruri. Cheia, care ne va deschide drumul la inima Părinteleui ceresc şi a Maicii Preacurate, este rugăciunea. Să vedem mai întâi pentru ce trebuie să ne rugăm şi apoi cum trebuiesă ne rugăm ca să fim ascultaţi.
1) Pentru ce trebuie să ne rugăm? În primul rând , fiindcă rugăciunea este o condiţie esenţială pentru a fi ascultaţi. Dumnezeu nu ne dă nimic, dacă nu ne rugăm. Iisus Hristos si Sf. Biserică ne arată acest adevăr prin pilda şi învăţătura lor. Prin urmare, orice nădejde, ce nu se sprijină pe rugăciune,este deşartă. În zadar ar spune cineva: Dumnezeu ştie nevoile mele; El poate să mă ajute, de aceea n-am trebuinţă de rugăciune. Toate acestea sunt adevărate, dar mai rămâne încă ceva: oare voieşte El să te ajute?Dumnezeu ne-a spus lămurit că vrea să ne ajute, numai dacă ne vom ruga.
Dar pentru ce voieşte Dumnezeu ca noi să ne rugăm? Fiindcă trebuie să recunoaştem că numai El ne poate veni în ajutor, şi aceasta o face nu din datorie, ci din bunătate. Aceasta se împlineşte cel mai bine prin rugăciune. - Apoi omul tot trebuie să facă ceva din partea sa, căci Dumnezeu nu lucrează singur, când omul poate conlucra cu dânsul. Este oare pentru aceasta ceva mai simplu, mai uşor şi mai potrivit decât rugăciunea? Mai suntem vrednici de a fi ascultaţi, dacă nici măcar atâta nu voim din partea noastră? Trebuie deci să ne rugăm .
Rugăciunea este în al doilea rând şi un mijloc foarte puternic pentru a dobândi ceva, căci după înţelesul celor spuse în ziua a treia, putem zice în linişte: prin rugăciune noi putem primi toate. Mântuitorul zice: Cereţi şi veţi primi orice veti voi.
Însă de unde are rugăciunea această putere? Aceasta vine de acolo că noi cinstim pe Dumnezeu prin rugăciune într-un chip deosebit, întrucât îl recunoaştem de dătătorul tuturor bunurilor, ne deprinde în credinţă, încredere şi umilinţă, virtuţi prin care ne dispunem pentru a fi ascultaţi. - Prin rugăciune apelăm la milostivirea lui Dumnezeu,căci, ca nişte sărmani, îl rugăm să aibă grijă de noi; şi bunătatea Lui nu are margini, de aceea este şi rugăciunea atât de puternică. - De rugăciune e legată şi făgăduinţa lui Dumnezeu, care prin Iisus Hristos a spus că vom fi ascultaţi, orice vom cere. Şi Dumnezeu se ţine de cuvânt! - În fine rugăciunea este susţinută de atotputernicia lui Dumnezeu, căreia nimic nu i se poate împotrivi. Să nu ne mirăm când vedem că rugăciunea poate face minuni. De aceea nu mai sta pe gânduri ci roagă-te cu încredere! Tu eşti slab, dar prin rugăciune te faci părtaş de puterea lui Dumnezeu. El însuşi nu se poate împotrivi acestei puteri. Tertulian spune foarte frumos: " Singura putere prin care Dumnezeu poate fi învins este rugăciunea."
2) Cum trebuie să fie rugăciunea noastră pentru ca să aibă o asemenea tărie? Iarăşi Preasfânta Fecioară ne lămureşte asupra acestui lucru.
Trebuie să ne rugăm mult şi cu statornicie. În tot timpul arătărilor, dacă Maica nu vorbea sau nu făcea altceva, părea că se roagă. Bernadetta înţelesese îndată, de aceea ea se punea în genunchi şi se ruga tot timpul cât ţinea arătarea. Încă mai mult. La întrebarea Bernadettei, ce că facă, Maria îi spuse să vină acolo timp de 14 zile în şir. Nu ne vorbeşte oare aceasta îndeajuns, că rugăciunea noastră trebuie să fie statornică?
Aşadar , să facem cel puţin o novenă; urmează deci mai departe novena începută. Din analele de la Lourdes putem vedea, că aproape nici o minune nu s-a săvârşit fără o novenă. Mântuitorul a făgăduit ascultarea unei rugăciuni statornice; deseori el aşteaptă să-l forţăm oarecum, şi ceea ce nu primim la prima sau a doua încercare, la a treia în sfârşit o vom dobândi.
Deşi rugăciunea noastră este slabă în sine, totuşi o putem întări, dacă ne unim cu cei ce se roagă la Lourdes şi pe întreg pământul, cu scopul de a cinsti pe Maica Domnului. Unei asemenea rugăciuni Dumnezeu nu se poate împotrivi, ca şi un tată bun, care înconjurat de mama şi copii, trebuie să se lase învins când îl roagă cu toţii pentru ceva. Ce fericiţi am fi fost, să ne putem ruga cu Bernadetta lângă Maica lui Dumnezeu. Iată, în această novenă tot pe dânsa te sprijini, te rogi împreună cu Preafsânta Fecioară; ea te îmbracă într-o oarecare măsura cu puterea ei.
Rugăciune
Cu inima mişcată îti mulţumesc, Stăpână, pentru hotărârea de a rămîne statornic în rugăciune, căci prin aceasta am găsit cheia care-mi deschide drumul la inima lui Dumnezeu.
Lăudat să fie atotputernicul şi milostivul Dumnezeu, care ne-a dat un mijloc pe de o parte atât de uşor, iar pe de altă parte atât de puternic. Înţelegând puterea rugăciunii, nu mă mai uimesc nici minunile. Lourdes este o dovadă strălucită. Acolo se ridică la cer suspine şi se coboară înapoi ca minuni.
Doresc să dobândesc lucrul cerut numai în rugăciune şi prin rugăciune. Mă îndrept deci la tine, Maică preabună, ca să mă-nveţi să mă rog bine. Tu ştii, că aceasta e întâiul lucru, cu care deprinde o mamă bună copilul ei, şi anume: să ceară prin rugăciune de la Dumnezeu tot ce-i trebuie pentru lumea aceasta şi pentru cealaltă. O, învaţă-mă te rog! Uneşte apoi puternica ta rugăciune cu a mea; atunci sunt sigur că ea va fi primită de fiul tău.
Adu-ţi aminte, o blândă Fecioară, de ceea ce ţi-a spus Sf. Bernard înaintea lumii întregi, că nimeni nu se îndreaptă la tine cu încredere, fără să fie ascultat. Te rog ascultă-mă; eu doresc numai harul unei rugăciuni bune şi statornice, căci atunci sunt sigur, că voi primi lucrul dorit.
Pildă
Următorul fapt ne arată , ce poate realiza un suspin dacă vine din inimă.
Era într-o zi de toamnă a aniilor 1870. Un grup de învăţători şi artişti vizitară pe lângă alte lucruri frumoase din munţii Pirinei şi oraşul Lourdes, cu renumita grotă de la Massabielle. După ce văzuseră toate cu deamănunutul şi băuseră din apa izvorului, se duseră puţin mai departe ca să mănânce ceva. Pe când treceau cu bucurie pe iarbă, un tovarăş al lor care rămăsese în urmă, venea pe drum încet şi trist; avea la mână o rană, pe care n-o putea tămădui nici un medic. În sfârşit ajunge şi el la grotă, privind toate cu vădit interes. Deodată cade pe gânduri, auzind parcă-n inima lui un glas: "Mergi, bea apă şi spală-ţi mâna cu dânsa". Hotărârea e gata; îşi dezlegă bandajul,se aruncă în genunchi şi cu cuvintele: " Te salut, o minunanată Doamnă a Bernadetei!" vârî mâna în apă şi iată că în aceeaşi clipă dispăru orice durere; dureroasa rană care pătrunsese până la os, s-a vindecat; au rămas doar urmele. Uimit de acest lucru neaşteptat, îşi împreună mâiniile şi mulţumi bunei zâne a izvorului, căci în neştiinţa sa îşi închipuia pe Maica Domnului ca o zână din poveşti. O femeie care-l observase mai multă vreme cufundat în rugăciune, se apropie de dânsul şi-l întrebă de a primit vreun har deosebit de la Preasfânta Fecioară. El se sculă îndată adânc mişcat şi arătându-i mâna, îi povesti tămăduirea. La urmă zise: " Eu fac parte din grupul care petrece în apropiere. Sunt evreu, dar acum plec la Paris, voiesc să mă instruiesc în religia creştină şi nădăjduiesc să mă fac preot".
Apropiindu-se de tovarăşii săi, ei îl întâmpinară cu paharele pline zicând că vor să bea pentru grabnica lui însănătoşire."Nu!", răspunse el "nu în sănătatea mea să beţi. Izvorul de la grotă m-a însănătoşit". Ei rămaseră trăsniţi la aceste cuvinte şi nu credeau ochiilor, dar faptul nimeni nu-l putea tăgădui. Întreaga ceată porni în reculegere spre grotă ca să muţumească Maicii Domnului pentru însănătoşirea prietenului lor.
Iată ce poate face un suspin venit din inimă. E uimitor ce poate face şi o rugăciune stăruitoare. Orfana Sofia DRuon din Lille nu putea să se mişte deloc. Ea făcu zece novene una după alta; a zece o însănătoşi. O femeie din Toulouse avea o fiică bolnavă de epilepsie. Ea se ruga: "O milostivă Maică a lui Dumnezeu, trebuie să-mi faci copila sănătoasă. Nu voi înceta să mă rog şi să plâng, pînă nu o vei vindeca. Atunci mă voi duce cu dânsa la Lourdes". De atunci copila nu s-a mai îmbolnăvit. Rugăciunea aceasta a ajutat-o.
Ziua a cincea
Trandafirii din Lourdes
Nu despre trandafirii de la grotă va fi vorba. Ne vom ocupa de alţi trandafiri. Am văzut, că prin rugăciune putem pătrunde la comorile Maicii Domnului din Lourdes. Dar n-a hotărât ea oare o rugăciune anumită pentru aceasta?
Să vedem dacă este cu adevărat o asemenea rugăciune, şi apoi cum s-o facem, pentru a dobândi prin intermediul ei lucrul dorit.
1. A orânduit oare Maria o rugăciune anumită? Da! Dacă nu prin cuvinte, cel puţin prin pilda sa. Adu-ţi aminte de cele spuse în arătarea întâi. La fiecare arătare, Maica Domnului avea în mâini un rozariu şi dacă nu făcea altceva, atunci buzele ei se mişcau ca şi cum l-ar recita. Ea nu l-a recitat cu adevărat, precum îl recităm noi,dar prin aceasta a vrut să ne dea de înţeles cât de mult îi place această rugăciune. Bernadetta înţelese îndată gestul Presfintei Fecioare, căci începând cu întâia arătare, de câte ori venea la grotă, se arunca în genunchi şi începea să recite rozariul. - Pilda Bernadettei o urmau şi cei de faţă. Astfel rugăciunea rozariului a ajuns într-o strânsă legătură cu Maica Domnului din Lourdes. -Între steagurile ce împodobesc Biserica cea mare, lîngă altar, la loc de frunte, este steagul rozariului. Nu de mult s-a zidit acolo încă o biserică consacrată Sf.Rozariu.
Iată deci rugăciunea orânduită de Preasfânta Fecioară; poate să aibă rozariul o mai mare recomandare decât aceasta? Nu. Cu toate că el mai are şi alte însuşiri care ni-l fac scump şi plăcut.
Rozariul este în sine o deprindere de evlavie solidă şi frumoasă; a fost descoperit de Maica lui Dumnezeu; primit şi aprobat de Biserică, ca o rugăciune publică, şi înzestrat cu multe şi mari indulgenţe. Rozariul uneşte în sine tot ce biserica are mai preţios şi mai frumos. La rozariu trebuie să ne gândim în mod special, în timpul unui număr hotărît de " Bucură-te Marie", la anumite mistere(articole de credinţă). Începând cu rugăciunea "Cred într-unul Dumnezeu", desfăşurăm în decursul rozariului întreg adevărurile de credinţă în măreţe cununi compuse spre lauda lui Dumnezeu şi a Sfintei sale Maici.
Rozariul aduce Mariei o laudă deosebită. În rugăciunile care îl compun, unim toate laudele cerului şi ale pământului, ale Bisericii, ale Sfinţiilor,ale Îngeriilor, ale Sfintei Treimi, laudele tuturor timpuriilor care au fost pornite de la Dumnezeu şi vor răsuna în veci.-Misterele pe de altă parte ne arată pe Maria în strânsă legătură cu IIsus: cum l-a născut,l-a crescut, l-a jertfit pentru noi şi cum stăpâneşte acum cu dânsul în cer- tocmai cum ne-o descrie sf.Evanghelie, anume ca mama lui Hristos şi conlucrătoare cu dânsul la mântuirea noastră. Prin această rugăciune crestinătatea o laudă şi Îi mulţumeşte pentru această binefacere.
Rozariul este foarte folositor şi pentru noi, tocmai din motivele arătate mai sus. Cine-l recită cu evlavie şi cum trebuie, acela va creşte pe nesimţite în virtuţiile creştineşti, fiindcă în el vedem ca într-o oglindă pe Iisus Hristos îmreună cu Sfânta sa Maică, rugându-se, lucrând, ascultând şi suferind pentru noi.
Iată pentru ce rozariul a fost ales de Presafânta Fecioară ca rugăciune pe care noi să o îndreptăm spre a dobândi ceea ce cerem. El cuprinde tot ce ne poate sprijini înaintea lui Dumnezeu, anume: vredniciile lui Iisus Hristos,ale Preasfintei Fecioare, şi puternica ei mijlocire.
2. Cum să recităm rozariul, pentru ca să obţinem din el acest mare folos?
Mai întâi să ne reculegem înainte de a începe, întrebându-ne ce voim să facem; şi aceasta să o repetăm mai des în timpul recitării. Nu-i necesar să ne gândim când ne rugăm, la cuvintele din "Tatăl nostru" şi "Bucură-te Marie", dar trebuie să ne gândim în mod special la mistere. Să căutăm a trage o învăţătură din purtatea lui Iisus şi a Marie, potrivită cu viaţa noastră. Astfel, mintea nu se va abate aşa de uşor de la rugăciune, şi vom recita rozariul cu bucurie şi cu folos.
Apoi recită-l des, în fiecare zi dacă se poate, şi anume cel puţin 5 mistere; acesta este mijlocul cel mai potrivit de a-l recita bine. Dacă-l spui în fiecare zi, atunci ai realizat ceva, nici prea mult, nici prea puţin. De nu se poate într-o zi,spune-l a doua zi de doua ori. Ţine bună socoteală cu Maria, căci nu te vei căi niciodată de aceasta. La ce sprijin nu te poşi aştepta din partea ei, dacă rămâi credincios în recitarea rozariului; aceasta se va adeveri mai ales la sfârşitul vieţii. O, cât de frumos mor cinstitorii sfântului Rozariu!
Rugăciune
Mă bucur din toată inima, scumpa mea Mamă, că tu ai legat de acest loc atâtea lucruri plăcute şi scumpe copiilor tăi. Tu eşti în Lourdes nu numai " Regină zămislită fără de prihană strămoşească"; dar şi "Regina Sfântului Rozariu". Ai voit ca rozariul să fie rugăciunea oficială, prin care să fii salutată şi cinstită în acest loc. Acum ştiu ce să fac, dacă voiesc să am trecere înaintea ta şi să-ţi fac o bucurie deosebită. Încă mai mult; prin aceasta ne-ai prescris oarecum cererea, pe care trebuie să ţi-o prezentăm, dacă voim să primim lucrul dorit. În ea sunt cuprinse vredniciile vieţii tale și ale vieţii şi morţii dumnezeiescului tău Fiu, ca o recomandare puternică a rugăciunii şi nevoilor noastre.
Hotărârea mea e gata; voiesc ca rozariul să-mi fie rugăciunea zilnică. De pe acum îţi jertfesc toate rozariile,pe care le voi recita în urma acestei hotărâri, ca să-mi dobândeşti darul pentru care te rog. Îţi consfinţesc şi inima mea, ca să fie o grădină ţie plăcută şi împodobită în fiecare zi cu flori căpătate prin recitarea rozariului. Binecuvintează-mi această propunere şi dă-mi harul să nu treacă nici o zi, fără să spun această rugăciune atât de plăcută ţie. Amin.
Pildă
Grota din Lourdes este imitată şi în alte ţări. În unele din acestea se săvârşesc chiar minuni prin mijlocirea Preasfintei Fecioare. Una din cele mai renumite se află în Belgia lângă oraşul Gand, într-un sătşor numit Oostakker. Iată pe scurt istoria acestei "filiale" a grotei de la Lourdes.
Marchisa de Courtebourne hotărâ în anul 1870, că pe lângă alte înfrumuseţări să facă şi un mic lac, iar alături de el o imitaţie de stânci. Într-o vizită, parohul spuse stăpânei că o statuie a Maicii Domnului s-ar potrivi minunat în peştera stâncii. Ea se învoi şi când totul fu gata, parohul veni cu o mare mulţime de credincioşi în procesiune şi sfinţii statuia şi stânciile. De atunci poporul nu mai înceta să viziteze această grotă, care a devenit un renumit loc de pelerinaj. Lângă grotă se află azi o mare biserică.
Una din minuniile săvârşite la Oostakker este următoarea: În THourout, un mic orăşel din Belgia, trăia în fericire familia dr. Navejan până la 9 septembrie1874. Din această zi soţia doctorului începu să-şi piardă vederea. Cei mai renumiţi medici fură consultaţi, dar fără nici un folos. La aceasta se mai adăugară încă dureri de cap şi stomac, care o puseră la pat. Fiindcă la Oostakker avuseră loc mai multe vindecări şi însănaătoşiri minunate, ea avea o încredere deosebită în Maica Domnului din Lourdes şi voia cu orice preţ să fie dusă acolo. Însă barbatul ei nu voia să ştie nimic despre toate acestea. Boala ochiilor înaintase atât de mult, încât ea nu mai deosebea lumina de întuneric.
În mai 1875 ea putu părăsi puţin patul şi se plimbă condusă de fiul ei, Ludovic, un băieţel de 6 ani, mai întâi în grădină şi apoi se duse chiar până la biserică. Ludovic o întovărăşi pretutindeni; şi în biserică se rugă cu foarte mare evlavie pentru însănătoşirea mamei sale. Auzind că în împrejurimi se afla o statuie a Maicii Domnului de la LOurdes, Ludovic nu-l lăsă pe tatăl să în pace, până ce nu îşi dăduse acordul ca mama sa să facă un pelerinaj la Oostakker. La 13 mai porniră într-adevăr la Oostakker şi ajungând acolo cu toţii se îndreptară spre grotă şi începură a se ruga. Râvna micului Ludovic nu cunoştea nici o margine. Fiecare rugăciune o sfârşea cu cuvintele: "O buna Maică a lui Dumnezeu, însănătoşeşte-o pe mama". Apoi îndreptându-se către dânsa o întrebă naiv:"Mamă, vezi?Nu vezi încă?" Mai mult de 20 de ori o necăji el cu această întrebare şi de fiecare dată i se răspundea:"Nu dragul mamei, încă nu vad, dar roagă-te mai departe". Atunci micuţul se punea iar pe rugăciune. Timpul trecu iute şi ora plecării sosise. Oarba făcu semnul sfintei cruci cu apă sfinţită, şi zise adânc întristată: "O buna mea Mamă, mă vei lăsa oare să mă întorc cum am venit?". Aceste cuvinte mişcară adânc pe toţi şi adăugară: "Însănatoseşte-o!". Sărmana femeie rugă apoi să i se moaie batista în apa de la grotă.Îşi spălă încet ochii cu dânsa şi iată un fior îi trecu prin tot trupul. Se simţi uşurată, îşi văzu foarte clar batista şi ridicându-şi capul văzu stânciile, grota, statuia Maicii Domnului. Ea spusese atunci cu glas tare : "-Sunt vindecată". Ludovic rămase ca trăznit şi abia putu scoate cuvintele:" Eşti vindecată mamă într-adevăr"? "Da, văd. Sunt însănătoşită". El se repezi atunci ca fulgerul la dânsa, o prinse de gât zicând:"- O mamă, cât sunt de fericit.Eu m-am rugat atâta pentru tine".
Toţi credincioşii care erau acolo se strânseră împrejurul fericitei vindecate şi preamariră cu lacrimi în ochi bunătatea şi puterea Presfintei Fecioare. Ce vesela fu întoarcerea spre casă. Intrarea in oraşel a fost un adevărat triumf.
În biserică se cântă un Te Deum ,ca mulţumire pentru marea favoare facută nu numai familiei, dar oraşelului întreg. Tot la Oostakker s-a săvârşit marea minune cu Petru de Rudder.(vezi pagina 170 din cartea:" Lourdes in stralucirea minuniilor sale".)
Ziua a şasea
Izvorul
Cînd vizităm, în zilele noastre, grota arătărilor, vedem la stînga grilajulu ide fier, ce înconjoară peştera, o frumoasă cişmea, apoi şi cabine pentru băi. Acolo este renumitul izvor din Luordes. Oricine se roagă la Grotă, bea puţin şi din apa acestui izvor, căci din cuvintele Preasfintei Fecioare avem o îndrumare, ca între alte condiţii, să întrebuinţăm şi apa.
Să vedem pe ce se sprijină această întrebuinţare şi apoi modul cum o facem.
1. Pe ce se sprijină întrebuinţarea apei? Făpturiile fără minte sunt făcute ca să slujească omului şi Dumnezeu se foloseşte de ele spre binele trupuilui şi sufletului nostru, făcându-le purtătoare ale binecuvântării cereşti. Precum prin gustarea unui fruct, omul cel dintâi şi-a stricat trupul şi sufletul şi şi-a tras osânda veşnică; tot aşa prin lucrurile văzute omul este atras din nou la viaţa suprafirească, cum se întâmplă prin sacramente.De ce nu s-ar putea deci folosi Dumnezeu într-un chip neobişnuit de dânsele, spre a ajuta pe om în nevoile lui? O pildă strălucită avem în lacul Betsaida din Ierusalim, unde se vindecau bolnavii de cele mai diferite boli, după mişcarea apei din partea unui înger.De ce să nu aibă deci şi Maica Domnului acest privilegiu, să ne ajute într-un chip minunat printr-un izvor? Oare acum s-ar micşora puterea lui Dumnezeu?Sau poate nu avem nevoie de ajutorul lui în timpuriile noastre? Nu-i oare potrivit ca şi astăzi omul să se umilească înaintea certitudinilor, dacă voieşte să primească vreo binefacere de la Dumnezeu? Să nu ne mirăm prin urmare, dacă prin puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta puţină apă din acest izvor.
2. Cum să întrebuinţăm apa izvorului? Preasfânta Fecioară a spus: "Bea şi spală-te cu dânsa". E adevărat că aceste cuvinte au fost zise Bernadettei, dar ele sunt şi pentru noi o îndrumare. Şi pentru ce să nu o facem? Această apă n-are în sine nimic primejdios. Maica Domnului a pregatit-o aşa, ca ea să nu strice nimănui, fie el bolnav de orice boală. Atâţia au întrebuinţat-o cu folos. Pentru ce să nu încerci şi tu şi să rămâi statornic în această întrebuinţare?
Dar cu ce dispoziţie să întrebinţăm apa de la Lourdes? Mai întâi cu încredere fiiască. Ea este o apă minunată, deci ne poate tămădui; faptele o arată. Apoi cu umilinţă şi cinste. Apa aceasta este înzestrată cu binecuvântarea Neprihănitei Zămisliri şi prin vredniciile Mântuitorului a primit oarecum o sfinţire deosebită.
Unei muribunde din Nay i se dădu ca ultim mijloc de scăpare, apă de la Lordes. Abia înghiţi puţin şi strigă la fiica sa: "O fiica mea, acum beau cu adevărat viaţă. În această apă este viaţă." Ea îşi recăpătă sănătatea ".
Rugăciune
Da, Preasfântă Fecioară, în acest izvor este viață. Cât de potrivit se îndreaptă Biserica către tine cu cuvintele:"Cine mă găseşte pe mine, găseşte viaţa şi va primi mântuire de la Domnul." Cât de minunată, bună şi puternică ni te arăţi în istoria acestui izvor. Tu ești cauza şi izvorul mântuirii, bucuriei şi a vieţii noastre. În Sf. Scriptură se spune despre tine, că eşti izvor pecetluit. În adevăr, Sfânta şi Neprihănita ta Zămislire a fost acest izvor, dar cum ai rupt pecetea laşi să curgă din belşug apa lui spre mântuirea noastră. Îţi mulţumesc din inimă, buna mea Mamă, pentru acest zălog al dragostei şi bunătăţii tale. Iată oriunde ajunge apa acestui izvor, răsare viaţă, apare bucurie, creşte sfinţenia adevărată.
Aş pune la îndoială bunătatea şi tăria ta, Maica mea preabună, dacă m-aş îndoi de puterea acestei ape. Mă voi folosi de dânsa după îndemnul tău şi-ţi voi spune ca Sfântul Petru Mântuitorului: " Doamne spală-mi nu numai picioarele; dar şi mâinile şi capul". Tot astfel îţi voi striga şi eu: " O Stăpâna şi Doamna mea, spală-mi cu această apă nu numai trupul,dar şi sufletul; îndepărtează dintr-însul slăbiciuniile, orbirea şi necuraţia; fă-mă sănătos pe deplin".
Nu sunt vrednic nici măcar de-o picătură din această apă, dar adu-ţi aminte că ai jertfit chiar sângele dumnezeiescului tău fiu pentru mine; Fă ca această apă să-mi fie spre binecuvântare. Eu îmi pun toată nădejdea şi încrederea în dragostea ta.
O tu cea mai bună dintre mame, dă-mi dovadă că nici măcar cel mai ticălos şi nevrednic fiu al tău nu se îndreaptă la tine în zadar.
Pildă
În Analele din Lourdes(iulie 1867) este istorisită vindecarea uni jandarm cu numele Ioan Maria Fosse. El a fost apucat deodată în 1867 de o straşnică durere de cap, care cu încetul îi slăbi puterile în aşa măsură încât era gata să cheme pe fii săi spre a-şi lua rămas bun de la dânşii înainte de moarte.
Curierul, auzind de starea jandarmului, căruia nici un mijloc nu-i ajuta să scape de această boală, îi zise:" Dar de ce nu mergi la grota din Lourdes? Chiar şi eu aveam o rană la gât şi cu nici o doctorie nu puteam scăpa de dânsa. M-am dus atunci la Lourdes, m-am spălat cu apă şi acum sunt sănătos". Un alt om din sat fusese de asemenea vindecat acolo; jandarmul nu mai avea nici o îndoială, că va primi şi el o asemenea favoare din partea Maicii Domnului.
Cu foarte mare greutate ajunse la Lourdes, întovărăşit de soţia sa îngenunchie înaintea grotei cum putu şi se rugă fierbinte.La izvor îşi spălă capul şi îndată se simţi înviorat. Merse apoi în biserică şi se spovedi, iar dimineaţa următoare primi Sfânta Împărtăşanie. După ce primi pe Iisus Hrisos în sufletul său, se duse din nou la grotă, unde se rugă cu mare râvnă, iar de acolo la izvor, unde bău apă cu o încredere neobişnuită.
Dar cu aceasta nu se arătă mulţumit; voia numaidecât să se scalde în cabină, deşi era 11 noiembrie, când apa îngheţa la malul Gavului. Fosse intră în cabină, iar soţia lui stătea de pază la uşă, tremurând de frică, "Roagă-te femeie, roagă-te! O Preasfântă Fecioară însănătoşeşte-mă!" Astfel striga el dinăuntru. Numai câteva clipe stătu în apă şi abia mai putea respira, aşa că trebuia să iasă."Oare să nu-i mai arăt încă o dată Maicii Domnului încrederea mea?" asta îşi zise el şi aruncând o privire îndoielnică asupra apei îşi făcu curaj, aducându-şi aminte de sabia ce-a purtat-o ca jandarm. Se aruncă in adevăr în apă pentru a doua oară şi acum apa nu i se părea aşa de rece; se putea ruga mai liber. "Nevastă sunt sănătos, sunt vindecat!" aşa striga el deodată dniăuntru. Şi aşa era. În cap nu mai simţea nici o înţepătură şi nu-l durea când batea cu piciorul; chiar o bubă de pe spate care în zilele din urmă îi pricinuia dureri destul de mari, dispăru aproape cu totul. La grotă nu mai sfârşea cu mulţumirea , aşa că femeia lui a trebuit să-l ia cu forţa în oraş, ca să mănânce ceva. Femeia parcă tot nu putea să creadă că-i sănătos cu totul. "Ce? Ce să-ţi arăt că-s sănătos? Ia priveşte" Şi el începu să sară, să salte şi să alerge ca un copil. "Cred, cred că eşti sănătos, numai nu fă prostii", zise ea bucurându-se din inimă. Ajuns acasă toţi îl felicitau şi el prin diferite mişcări şi tumbe voia să dovedească tuturor că e sănătos pe deplin. Un farmacist îl rugă să nu vorbească prea mult despre vindecarea sa, căci el ar fi pierdut de s-ar duce toată lumea la Lourdes.
Această vindecare îl făcu pe bătrânul jandarm mult mai aşezat de cum era. Acum nu mai citea cărţi nefolositoare; ci mai ales cele despre Maica Domnului. Spre a fi mai aproape de binefăcătoarea sa, el se mută la Lourdes cu întrega familie.
Despre însănătoşirea copilului Bouhorts vezi pagina 100 din cartea "Lourdes în strălucirea minunilor sale."
Foarte mare încredere în această apă îşi arătă şi o doamna, care la 14 decembrie 1869 a îndrăznit să facă baie la grotă. Tremurând de emoţie, cu o cruce în mână, cu o medalie la gât, stătea dânsa în faţa apei reci ca gheaţa. Când era în apă, ca o sabie îi trecură fiori prin tot trupul, dar din acel moment se făcu bine.
Ziua a şaptea
Balsamul tămăduitor din Lourdes
La Lourdes se tămăduiesc nu numai rănile trupului, dar şi cele ale sufletului. Care să fie oare leacul întrebuinţat şi recomandat de Preasfânta Fecioară?
Din descrieriile arătărilor, se vede că Maria a îndemnat de mai multe ori pe Bernadeta să se roage pentru întoarcerea păcătoşilor. La îndemnul ei, copila sărută pământul şi îndemnă pe cei de faţă să facă la fel. Preasfînta Fecioară privea cu mulţumire la toate acestea.
Acesta era deci gândul Maicii lui Dumnezeu, când a binevoit să se coboare din cer pe pământ: să ne îndemne la pocainţă şi la rugăciune pentru cei păcătosi. Şi-n adevăr, de nimic nu are nevoie mai multă întreg neamul omenesc, adâncit în diferite păcate, care îl fac duşman a lui Dumnezeu şi îl chinuiesc în chipul cel mai grozav. Putea oare Maria să arate mai bine că este Maica milei, decât făcând din Lourdes un loc de întoarcere şi împăcare cu Dumnezeu.
Câţi necredincioşi au gasit din nou credinţa la vederea minuniilor săvârşite acolo; în câte familii şi localităţi s-au deşteptat din nou bunele moravuri,râvna şi pacea sufletească prin pelerinajul de la grotă; câţi păcătoşi s-au împăcat cu Dumnezeu, căci aproape toţi care vin la Lourdes se şi spovedesc, pentru ca astfel să fie mai siguri, că vor fi ascultaţi.
Care este deci leacul dat de Maria pentru tămăduirea sufletelor? Este întoarcerea la o viaţă mai bună. Oare nu ţi-ar folosi şi ţie o picătură din acest leac? Cu prilejul acestei novene ar fi tare potrivit să priveşti puţin în inima ta şi să vezi, dacă nu cumva ai nevoie şi tu de îndreptare şi iată pentru ce:
Mai întâi se cuvine să fim sănătoşi si nu numai la trup dar şi la suflet, să câştigăm din această novenă nu numai foloase vremelnice, dar şi veşnice. Cred că nu ai nimic împotrivă. ba mai mult. Chiar dacă ai câştiga ceva numai pentru sufletul tău, n-ar fi oare acesta mai mult decât câştig vremelnic? Nu ne spune oare mintea mintea şi credinţa, că sufletul ,preţuieşte mai mult decât trupul? Ce-ar folosi omului de-ar câştiga chiar toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul! Toate cele vremelnice ne sunt date numai ca un mijloc pentru a ne mântui sufletul.Dacă ne asigurăm sufletul, toate sunt câştigate; de-l pierdem, toate sunt pierdute. Cât de bine ar fi prin urmare să dobândim prin această novenă sănătatea sufletului nostru! Şi cum se întâmplă bucuria aceasta? Prin întoarcerea de la rău la bine. Boala sufletului este păcatul şi patimile neorânduite, care ne stăpânesc. A se întoarce de la aceste porniri rele, a-şi orândui viaţa, iată adevărata sănătate a sufletului. Şi aceasta nu atârnă de schimbarea vremii, nici de voinţa şi bunăvoinţa medicului, ci numai de voinţa noastră. Dacă voim ne însănătoşim.
În al doilea rând, bunul mers al celor vremelnice, atârnă adeseori de starea sufletelui nostru. Multe nenorociri nu sunt decât o pedeapsa pentru păcatele săvârşite. Dacă nu facem voia lui Dumnezeu, atunci nici El nu ne va face pe plac; ne retrage binecuvâtarea sa cu privire la cele pământeşti. Şi aceasta o face Dumnezeu numai din dragoste către noi, cu scopul să ne aduca iarăşi pe calea cea dreaptă. Despre acest adevăr nu ne putem îndoi, căci însăşi Mîntuitorul ni-l spune.Când Iisus întâlni în templu pe cel care fusese bolnav de 38 de ani, şi pe care-l însănătoşise îi zise: "De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău". Ba mai mult: de câte ori nu sunt nenorociriile nişte urmari fireşti şi nemijlocite ale păcatelor şi patmilor noastre? Ce-i de făcut deci, ca să scăpăm de aceste nenorociri, decât să ne întoarcem? Prin aceasta am seca multe izvoare ale suferinţelor noastre. Aşasdar depinde foarte mult şi pentru bunul mers ale celor vremelnice de purtarea noastră față de Dumnezeu. Să pivim deci în sufletul nostru şi să vedem dacă nu cumva conştiinţa noastră ne dojeneşte cu ceva, căci atunci nenorocirea venită asupra noastră nu ar fi nimic altceva decât un îndemn de la Dumnezeu, ca să ne întoarcem de la calea cea greşită. S-ascultăm prin urmare glasul lui Dumnezeu şi să ne aruncăm în braţele lui fără nici o rezervă. Atunci această întoarcere nu numai că nu ne va fi spre pagubă, dar ne va aduce un foarte mare folos.
Al treilea motiv pentru întoarcerea şi îndreptarea noastră , e că aceasta ne face mai plăcuţi lui Dumnezeu şi ne pregăteşte astfel, ca să fim mai uşor ascultaţi de dânsul. Dumnezeu n-are nevoie să-L dispunem căci El este bunătatea însăşi, dar noi îi punem piedici în cale prin păcatele noastre. Spre a îndrepta aceste piedici, trebuie să facem pocăinţă. Pocăinţa ne pregăteşte inima pentru primirea haruriilor şi sileşte inima lui Dumnezeu ca să ni le dea. El vede că dorinţa nostră este serioasă şi ne-o va împlini. Prin pocăinţă mai pregătim inima noastră, ca să purtăm cu răbdare greutatea, care ne apasă, până ce ni-o va lua Dumnezeu.
Dar cum să facem pocainţă? Lucrul este mai uşor decât şi-l închipuie mai ales aceia, care nu l-au deprins demult. Adevărata pocăinţă este de două feluri: lăuntrică şi exterioară. Cea lăuntrică este cea mai trebuincioasă. Ea are loc prin întoarcerea şi îndreptarea voinţei, când ne pare rău de păcatele noastre şi ne propunem tare de a nu mai păcatui.Pocăinţa exterioară se deprinde prin post, prin rugăciune şi pomană.Ea este un rol al pocăinţei lăuntrice şi ne ajuta să distrugem păcatul cu toate urmăriile sale.
Care este cea mai bună pocainţă?
Este Sfânta spovadă.Ea este pocăinţa, pe care suntem datori să o facem ca creştini; nimeni nu ne poate scuti de dânsa, căci este poruncită de Dumnezeu. Spovada este cea mai bună pocăinţă, căci uneşte toate condiţiile adevăratei pocăinţe. De aceea, dacă-ţi este cu putinţă, calcă-ţi pe inimă şi fă o spovadă bună în timpul novenei. SPovada este ca un lucru amar, care ţi se pare dulce şi placut după ce l-ai gustat. Încearcă să faci o spovadă bună şi vei vedea.
Fereşte-te în timpul novenei de toate obiceiurile păcătoase şi de păcatele făcute de bună voie, fie chiar lesne iertătoare. Fă fapte de milă, nu te duce la petreceri chiar cinstite şi aşa mai departe, pentru ca să-ţi câtigi prin toate acestea bunavoinţa lui Dumnezeu.
Punându-te în genunchi, gândeşte-te prin urmare serios la starea sufletului tău,şi apoi spune următoarea rugăciune:
Rugăciune
Da, Neprihănită Fecioară, dându-mi seama de neorânduielile sufletului meu mă arunc înaintea feţei tale, deşi nu sunt vrednic nici de privirea ta. Numai puţină gândire şi am descoperit atâtea; ce va fi cand voi pătrunde adânc în tulburatul meu suflet.
Însă nu mă dau înapoi. Tu voieşti scumpă Mamă, ca să-mi împlinesc datoriile. Voiesc şi eu serios să-ţi fac pe plac de aici cunosc că eşti mama mea adevărată, fiindcă te îngrijeşti atât de mult de sufletul meu. Convinge-ma din ce în ce mai mult ca mântuirea sufletului meu este mai presus de orice câştig pământesc, ca să fiu gata a jertfi toate, chiar viaţa mea, numai să nu-mi pierd sufletul. până acum n-am lucrat după acest adevăr; de aceea mi-am încărcat sufletul , care este mai bolnav decât trupul meu. O Maică Preacurată, această novenă să-mi dobândească de la tine însănătoşirea sufletului şi atunci aş fi mulţumit, chiar daca n-ai voi să-mi îndeplineşti cealaltă dorinţă.
Ba poate nenorocirea, care mă apasă, este datorită păcatelor mele. Am uitat de Dumnezeu şi m-am dus după patimile mele care mi-au îndepărtat ajutorul tău.Acest gând va folosi ca să-mi îndrept viaţa. Sau poate este ceva mai potrivit, pentru a-mi atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu asupra mea,decât umilinţa, pocăinţa şi reînnoirea de a sluji mamei lui? Părintele milei uitându-se la copiii săi, care îşi deplâng greşeliile în chipul acesta va avea milă de dânşii.
Iată,de aceea vin la tine, Maica milei, scăparea păcătoșilor. Plin de nădejde încuviințez mântuirea mea în mâiniile tale. Ia-mă sub ocrotirea ta,neprihănită Mamă din Lourdes. De aceea ai ales doar acest loc, ca să te arăți milostivă față de cei păcătoși. Și eu sunt din numărul lor și prin urmare am un drept deosebit la bunătatea și milostivirea ta. Tu ai împăcat acolo atâtea inimi cu Dumnezeu; dobândește-mi și mie harul unei întoarceri adevărate, o căință și o propunere sinceră de a mă îndrepta; fă-mă apoi statornic în slujba lui Dumnezeu până la sfârșit. Amin.
Pildă
Unora cel puţin, le va fi cunoscută cartea pe care a scris-o Lasserre, drept mulţumire că a fost vindecat la ochi într-un chip minunat. Ea este tradusă în romîneşte şi poartă titlul:"Istoria Madonei din Lourdes". În capitolul X(pag.317-328) ne povesteşte el singur această minune. Iat-o pe scurt:
Din anul 1862 Lassere începu să-şi piardă vederea, până atunci fără nici un defect, aşa că nu mai putea nici să citească, nici să scrie. Un prieten protestant, care vizitase Lourdes-ul şi auzi despre minunile săvârşite cu apa de la grotă, îi scrise să întrebuinţeze şi el această apă. Lucrul rămăsese baltă. Nişte afaceri aduseră pe Lasserre la Paris unde locuia prietenul său. La întâlnire, acesta dojeni pe Lasserre, că nu crede în minuni după cum îl învaţă religia catolică."O,răspunse Lasserre,- nu că nu cred în minuni, o mărturisesc sincer, dar mă tem de minuni. A fi învrednicit de aşa ceva e o mare răspundere. Dacă eu capat vederea cu mijlociri fireşti, cu plata medicului s-au sfârşit toate; dar Dumnezeu mi-ar cere o altă socoteală. Cine este vindecat în chip minunat, acela trebuie să fie un sfânt şi pentru aceasta nu am nici o atracţie." Cu greu dobândi prietenul de la dânsul să scrie după apă de la Lourdes, scriindu-i chiar el scrisoarea.
Reîntorcându-i vizita protestantul îi vorbi lămurit, îndemnându-l să facă toate, mai ales o spovadă bună, ca să fie bine pregătit. "Ce protestant curios eşti şi tu!" îi zise Lasserre. Totuşi el consimţi la urmă şi la aceasta.
Ajuns acasă, el zăreşte lădiţa cu apa de la Lourdes şi inima lui simte că se va întâmpla ceva neobişnuit cu dânsul. Fiindcă nu se spovedise nu indrăznea să atingă apa sfântă. Dar îndemnul lăuntric de a încerca îndată nu-l lăsa. Lasserre se aruncă atunci în genunchi, ceru iertare pentru toate păcatele sale, făgădui că se va spovedi chiar ăn aceea seară; apoi se sculă, deschise lădiţa cu luare aminte, turnă puţină apă într-un pahar, îngenunche din nou zicând din toată inima: "Scumpa mea Mamă, ai milă de mine, însănătoşeşte orbirea trupului şi a sufletului meu".
Înmuind batista în apă îşi udă fruntea şi ochii cu dânsă şi în acelaşi moment dispăru boala ochiilor. Acum vedea cu desăvârşire; totuşi nu-i venea să creadă. Găsind o mică istorie a arătărilor din Lourdes, el citi 104 pagini fără nici o oboseală. Aceasta a avut loc la 10 octombrie 1862.
Chiar în acea seară Lasserre îşi împlini făgăduinţa, spovedindu-se şi primind a doua zi Sf. Împărtăşanie cu mulţumire pentru marea binefacere.
Ziua a opta
O sfântă constrângere
Lucrurile cele mai grele le-am trecut deja. Acum trebuie să ne ajungem scopul cu orice preț, căci novena se apropie de sfârșit. A venit vremea să ne folosim de mijloace de constrângere. Ce constrânge pe Maica Domnului? Mai întâi nenorocirea și nevoia, apoi rugăciunea însuflețită, căci ea are o inimă bună și milostivă și cu greu se poate împotrivi cereriilor noastre. Dar avem un mijloc foarte bun ca s-o constrângem; aceasta e dorința și încrederea. Și anume: amândouă, căci ele țin împreună. Încrederea este o nădejde sigură, și noi nu putem nădăjdui decât un lucru bun, pe care-l dorim și îl iubim.
1. Dorința. Ce înțelegem prin dorință?
Prin dorință se înțelege o voință adevărată, o nazuință sprijinită pe motive adevărate și bine cunoscute.
Pentru ce trebuie să ne străduim a avea această dorință? Din motive ce privesc pe Dumnezeu. Dorința sinceră este cea dintâi condiție a ascultării. Pentru ce să ne mai rugăm, dacă nu avem nici un interes să fim ascultați? Cum putem aștepta ca Dumnezeu să voiască serios, când noi singuri nu ne dăm osteneala de a voi și a dori ceea ce cerem? De aceea vedem cât de mult accentuează Mântuitorul nostru această voință când voia să facă un bine oarecare: "Voiești să te însănătoșești?" - "Ce voiești să-ți fac?" - "Să se întâmple precum voiești!" Iată El pune ca măsură a ascultării, măsura dorinței noastre.
Dar această dorință este foarte folositoare și pentru noi, căci numai ea ne dispune, ca să facem din partea noastră tot ce se cere ca să fim ascultați. Oricum, rugăciunea capătă însușiriile trebuincioase prin dorința sinceră; astfel, unde este râvna și statornicia în rugăciune? Ce nu-i în stare să facă un om care-i condus de o dorință fierbinte? Cât de născocitor și îndrăzneț nu este el! Să amintim o singură pildă din Sfânta Evanghelie. Gândește-te la femeia cananeeancă. Ce primire i se face din partea Mântuitorului? Se simte ea oare jignită? Se întoarce ea înapoi acasă? Nicidecum! Ea merge după dânsul, îl roagă, plânge, răspunde cinstit și prietenos la vorbele aspre ale lui Iisus, și la urmă a învins. Iată ea vroia cu orice preț. Și câte alte pilde dintr-acestea numai în Sf. Scriptură.
Deci trebuie să ne îngrijim mai întâi de toate, de a fi însuflețiți de o mare dorință. Acesta este cel dintâi har și semnul premergător al ascultării. Întreabă-te deci ce voiesti. Caută să mărești dorința, gândește-te la motivele care te îndeamnă să voiești serios ceea ce ceri; roagă-te în sfârșit și pentru o mare dorință, căci aceasta este fără îndoială un mare har.
2. Al doilea lucru de care trebuie să ne îngrijim este încrederea nestrămutată. Dorința fără încredere nu ne-ar duce la nici un capăt. Viața unei voințe și dorințe tari este numai în nădejde. Să avem deci grijă și de acest mijloc.
Ce este încrederea? Încrederea aparține de virtutea nădejdii: ea nu este decât un grad mai înaltă a acestei virtuți și constă în convingerea că Dumnezeu ne va da ceea ce cerem.
Motivele care ne îndeamnă la această încredere sunt următoarele:
a) Însăși încrederea este un lucru bun, deorece este o deprindere a nădejdii, una din cele mai nobile virtuți. Dumnezeu ne încearcă câteodată cu nevoi și necazuri, spre a deprinde în noi virtutea nădejdii și a încrederii.
b) Dumnezeu este cinstit prin încredere într-un mod deosebit. Chiar noi ne simțim măguliți, când vedem că alții își pun încrederea în noi, căci prin acesta el recunoaște priceperea noastră și voiește să ne înduplece de a-l ajuta. Tot astfel și cu Dumnezeu. Încrederea în El este o recunoaștere a înțelepciunii, atotputerniciei, bunătății și sincerității lui Dumnezeu. Acestea sunt ca patru stâlpi pe care se spijina nădejdea noastră în Dumnezeu. De aceea Dumnezeu are o deosebită mulţumire în încrederea noastră. Dimpotrivă, neâncrederea îi pricinuiește lui Dumnezeu o neplacere mare, el o urăște și o pedepsește ca o nedreptate facută bunătății sale părintești, ca o adevărată tăgaduire a însușirii sale dumnezeiești. O pildă în acest sens ne dă Moise. Cât de elocvent l-a pedepsit Dumnezeu înaintea poporului Israel din cauza îndoielii sale. Prin încredere pătrundem de-a dreptul la inima lui Dumnezeu; toate le putem dobândi printr-însa. Să ne aducem aminte de femeia cu scurgere de sânge din Sfânta Evanghelie și de Maica Domnului la nunta din Cana. Iisus-Dumnezeu laudă pe aceia, care se ridică la atâta încredere: " O femeie mare este credința ta!". " Amin, grăiesc vouă, nu am găsit atâta credință în Israel": Cu adevărat, prin încredere omul se ridică peste firea sa și se apropie de Dumnezeu. De aceea această virtute este atât de plăcută înaintea lui Dumnezeu și are o așa de mare înrâurire asupra inimii lui părintești.
Această încredere o poți avea și tu, căci nu ai nevoie de o destăinuire deosebită, că Dumnezeu te va asculta. E de ajuns să ne putem spune după dreapta judecată, că ceea ce cerem este un lucru bun și plăcut lui Dumnezeu; apoi ne-am sili să îndeplinim toate condițiile, pe care Dumnezeu voiește să le aibă de la noi. Cât a depins de noi am făcut, sau cel puțin așa considerăm.Pe de altă parte am văzut că Maria de aceea și-a ales acest loc, ca prin argumente evidente să dea dovadă de puterea și de bunătatea sa și să ne arate recunoștința pentru marea cinste ce o primește în timpurile noastre prin noul articol de credință al Neprihănitei Zămisliri. Ea preamărește pe Dumnezeu, pe sine și Biserica,prin ajutorul care ni-l dă.
De aceea să ne dăm osteneala în a avea o mare încredere, căci numai atunci vom fi ascultați. În toate ascultăriile minunate, încrederea joacă rolul de căpetenie; astfel și în minuniile din Lourdes.
Rugăciune
O Stăpână și Mama mea, îți multumesc că doresc sincer să-mi împlinesc dorința; mărturisesc că am o mare năzuință de a primi de la tine ceea ce cer; te rog fă-mă să cresc mai mult în această năzuință. Cred că nu-mi vei lua în nume de rău această constrângere, pe care o întrebuințez asupra inimii tale; dimpotrivă, tu ții seamă de dorințele acelora care îți slujesc. S-ar putea oare să mă respingi și să nu privești cu bună voință la dorința inimii mele?
Am o încredere nestrămutată că tu-mi vei asculta ruga. Nimic nu mă va clătina în această încredere, căci dorința mea este plăcută lui Dumnezeu și folositoare sufletului meu; de ce nu m-aș încrede atunci în tine? Dacă nădăjduiesc în tine nădăjduiesc în Dumnezeu, la care tu ai o așa de mare trecere, arătată lumii prin atâtea dovezi ale puterii și bunătății tale. O, de aș fi și eu o vie și puternică mărturie despre bunătatea ta, prin aceea că mi-ai împlini cererea! Îmi dau seama, că nu este nimic în mine, care să mă facă vrednic de această ascultare; dar acum nu-i vorba desprea aceasta. Eu mă sprijin pe dragostea ta, pe vredniciile tale, pe puterea ta, pe comoriile nesfârșite ale Sfintei și Neprihănitei Zămisliri, pe bunătatea cu care tu ai ales acest loc, spre a dovedi lumii întregi prin minuni miulțumirea față de credincioșii care te preamăresc, Neprihănit Zămislită.
De aceea te rog, dobândește ascultarea rugii mele, iar dacă încrederea mea nu este destul de mare, atunci dobândește-mi marirea acestei încrederi, până când va fi de ajuns, ca Dumnezeu să-mi împlinească dorința. Amin.
Pildă
Tereza Rouchel era femeia unui simplu, dar de treabă meseriaş din Metz. Trei copii erau bucuria părinţiilor. În acest timp îi lovi o grea încercare. Era în anul 1890. Tereza tocmai născuse al patrulea copil. În aceeași zi, când era singură în odaie, intră deodată un nebun și se repezi la dânsa cu un cuțit. Sărmana femeie sări iute din pat, luă copilul în brațe și fugi repede la vecini scăpând ca prin minune. Dar din acea zi sănătatea ei fu zdruncitată; peste scurt timp se arătară urmăriile. Cu timpul i se făcură niște bube pe față și pe gură. Pentru a putea fi de folos familiei, Tereza încercă toate mijloacele prescrise de medici renumiți, dar fără reușită. Bubele formau puroiul și alterau carnea, așa încât se formau deschizături în obrazul drept și în nas. Fața îi era atât de stricată , încât nu se putea arăta nicăieri fără a fi pansată. Acesta trebuia schimbat cel puțin de zece ori pe zi, din cauza puroiului. Fiecare înțelege ce durere pentru inima ei de mamă.
Când era aproape de deznădăjduire preotul îi propuse să facă un pelerinaj la Lourdes. De atunci a început să-și recapete nădejdea.Făcu novenă după novenă, până când i se împlini dorința. Ea porni cu pelerinajul din Metz spre Lourdes.
Ajunsă la acest sfânt lăcaș,(14 septembrie 1893) ea se duse de-a dreptul la grotă, unde se rugă multă vreme la Maica Domnului, ca să aibă milă de dânsa; această rugăciune îi dobândi o nădejde cu totul neobișnuită, că i se va împlini dorința. Se duse apoi la izvor, bău și își spălă fața și iată că însănătoșirea începe. A doua zi Tereza se spovedi și se împărtăși, apoi se rugă la grotă până la ora 11:00 cu o foarte mare râvnă.
După masă la ora 14:00 era Preasfântul Sacrament. Ca să nu necăjească pe ceilalți bolnavi cu mirosul urât, Tereza rămase la biserica Sf. Rozariu, și când se întoarse preotul cu Sf. Taină, ea strigă din adâncul inimii: ”Doamne de voiești, poți să mă însănătoșești.” În același moment îi căzu jos legătura ce-i acoperea rana. În nedumerire ea o ridică degrabă și se legă din nou cu două noduri. La izvor îi căzu din nou legătura, fără să-și dea seama ce ar însemna asta.Preasfânta Fecioară îi arăta anume, ca ea nu mai are nevoie de nici o legătura, dar abia la spital află Tereza cele petrecute cu dânsa. Răniile se închiseră.
La biroul medicilor, dr. Boissaire observă în protocol, că de mult nu au mai văzut o așa frumoasă minune.
Ajunsă acasă în familie, bărbatul ei nu-și credea ochiilor; ceea ce nu nădăjduise vedea acum fapt împlinit. De atunci Tereza a lucrat în familie ca mai înainte.
Cazul era prea interesant și de aceea a atras pe mai mulți medici ca să-l examineze mai de aproape. ”Ce medici ai găsit pe acolo? o întrebă unul. ”Nu medicii m-au vindecat, răspunse ea, ci Sfânta Fecioară”. ”Nu cunosc pe Sfânta Fecioară”, zise medicul(el era un evreu). Dacă spui ca Bunul Dumnezeu ți-a făcut aceasta, atunci ne înțelegem. Căci în adevăr nimeni n-a putut să te vindece. Un altul care cercetase cu de-amănuntul exclamă:” Trebuie să merg la Lourdes. Chiar dacă aș avea numai un picior, tot m-aș târâ până acolo”.
Ziua a noua
Darul
Grota și biserica din Lourdes sunt pline de "exvoto" adică semne lăsate de pelerini ca mulțumire pentru binefaceriile primite.
Nu ar fi oare potrivit ca în ziua cea din urmă a novenei să ne gândim ce dar să îi facem Maicii Domnului pentru împlinirea cererii noastre? Așa ceva este un sentiment nobil, care ne-ar dispune încă mai mult pentru a fi ascultați. A se pregăti pentru mulțumire încă înainte de a primi ceea ce cerem, nu înseamnă aceasta a constrânge oarecum pe Maria de a ne împlini dorința?
Să ne gândim deci serios la dar; cu cât mai serioşi vom fi, cu atât mai bine. să ne silim prin urmare a dispune inima noasră la această mulţumire, şi apoi să vedem cam ce-am putea face în cinstea Sfintei Fecioare.
1. Pentru ce trebuie să ne arătăm recunoscători? Mai întâi pentru că recunoştinţa este în sine ceva frumos şi nobil. Nimic nu este mai dispreţuit de oameni decât nerecunoştinţa. Că Dumnezeu este simţitor la recunoştinţa şi mulţumirea noastră, ne-o arată însăşi Mântuitorul. Când din cei zece leproşi vindecaţi veni numai unul să-I mulţumească, Iisus zise: "Zece au fost vindecaţi, nouă unde sunt? Oare numai acest străin s-a găsit să vină să dea laudă lui Dumnezeu?"
Al doilea, recunoştinţa este o datorie, întrucât printr-însa răscumpăram lucrul primit de la binefăcătorul nostru. Dumnezeu şi sfinţii săi sunt mulţumiţi numai cu atâta. Am mai putea cere ca altădată să fim luaţi în seamă de dânşii, daca nici n-am voi să recunoaştem bunătatea lor?
Al treilea, din recunoştinţă avem noi singuri folosul cel mai mare. Recunoştinţa şi mulţumirea fiind o virtute, ne măresc vredniciile noastre înaintea lui Dumnezeu. Apoi se zice, că recunoştinţa este o noua cerere. În adevăr, prin mulţumire binefăcătorul vede, că darul său a intrat în nişte mâini vrednice şi de aceea se simte îndemnat, ca în alt prilej să-i împlinească din nou dorinţa. Astfel face şi Dumnezeu. Ce motive puternice ca să ne arătăm recunoscători?
2. Cum trebuie să fie mulţumirea noastră? Ea trebuie să răspundă binefacerii.
În binefacere deosebim două lucruri: binefacerea în sine şi apoi dispoziţia cu care ne este dată. Şi mulţumirea trebuie să aibă aceste însuşiri: dispoziţia lăuntrică şi fapta. Cea dintâi are loc atunci când noi ne aducem aminte de binefacere şi o preţuim cum se cuvine, dorind să răsplătim şi noi cu ceva binefacerea primită. Acestă dispoziţie este lucrul de căpetenie, prin care noi ne împlinim datoria noastră şi în cazul în care nu putem să ne-o arătăm pe dinafară, ajunge ea singură.
Cum putem arăta pe dinafară mulţumirea noastră? Mai întâi prin cuvinte, facând-o cunoscută şi la alţii, după pilda celor vindecaţi de Iisus Hristos; apoi, când prin fapte voim să răspundem la binefacerea primită.
Reculege-te acum puţin şi gândeşte-te în ce mod ai voi să-ţi arăţi mulţumirea faţă de Preasfânta Fecioară din Lourdes. Să iei aminte, că ea nu cere lucruri grele de la tine, căci, ca o mamă bună, ea nu voieşte să te ducă în vreo încurcătură prin binefaceriile ei. Alege deci ceva, ce poţi face fără greutate şi de unde să ai un adevărat folos pentru viaţa întreagă.
Ca să poţi alege ceva potivit pentru tine îţi vom enumera unele moduri în care, pelerinii dinLourdes îşi arată recunoştinţa lor faţă de Sfânta Fecioară.
Mulţi îşi arată recunoştinţa prin "exvoto"( nişte tăbliţe de marmură cu puţine , dar cuprinzatoare cuvinte, spre a lăuda necontenit inima de mamă a Mariei)- Cine a primit o binefacere cu totul neobişnuită, acela o trimite spre publicare în Analele din Lourdes; aceasta îndeamnă şi pe alţii la încrederea în Preasfânta Fecioară. Unii se hotărăsc a face un pelerinaj la Lourdes, singuri sau împreună cu alţii. Aşa ceva nu poate face fiecare, ci numai aceia care dispun de mijloace, timp şi prilej. Nu rareori se arată recunoştinţa prin construirea unei capele, care se aseamănă cu grota din Lourdes, sau se cumpără statui, icoane mari pentru răspândirea evlavei către Neprihănita Fecioară. Alte mijloace ar fi acestea: ţinerea în mod deosebit a sărbătoriilor mai mari în cinstea Maicii Domnului, recitarea Rozariului în fiecare zi, îndreptarea unor greşeli ce supără pe Dumnezeu, în sfârşit orice-ţi dictează inima şi crezi că ar fi un lucru plăcut lui Dumnezeu şi Maicii sale. Dacă ai voi sa faci un vot, să făgăduieşti ceva sub un păcat, te sfătuiesc să vorbeşti întâi cu un preot, fie la spovadă, fie în alt timp, ca să nu te îndatorniceşti faţă de Dumnezeu cu ceva şi apoi să nu ţii făgădiunţa.
Iată ai de ales; alege ceva potrivit pentru tine.Poate Dumnezeu a voit anume necazul, care te supără, pentru ca să deprinzi acest bine. Fii deci mulţumitor în cazul în care ai fost ascultat; dacă nu te-a ascultat fii şi în acest caz mulţumitor, fiindcă acesta este modul cel mai potrivit de a dobândi harul cerut. Onoarea o constrânge pe Presfânta Fecioară, ca să nu fie întrecută de fiii ei în mărinimie.
Rugăciune
O, Stăpână şi Doamna mea, cum aş putea să sfârşesc mai bine ziua din urmă a novenei, decât printr-o mulţumire fierbinte către tine? Câte haruri nu mi-ai dobandit în aceste zile, care erau pentru mine nişte zile de reculegere şi rugăciune? Şi oare nu ţi se cuvine mulţumire pentru toate acestea? Nu voiesc să trec ca nerecunoscător în faţa oameniilor, cu atât mai mult în faţa ta, binefăcătoarea mea cea mare. Îţi mulţumesc sincer pentru toate şi te rog să nu te uiţi la cuvintele mele, ci la inima mea. Ea recunoaşte binefaceriile primite şi are o singură dorinţă fierbinte, de a arăta anume prin fapte recunoştinţa sa. De aceea îţi jertfesc toate cele primite în această novenă şi voiesc ca ele să fie îndreptate spre lauda şi preamărirea ta, ba chiar eu însumi mă jertfesc ca o jertfă vie de mulţumire; dobândeşte-mi numai de la Dumnezeu harul, ca încetul cu încetul să-ţi aparţin numai ţie şi Fiului tău. Amin.
Pildă
În Tarbes, un oraș nu departe de Lourdes, trăia o femeie cu numele Francisca Majesté. Ea își pierduse vederea în așa măsură, încât era aproape oarbă. Această nenorocire veni asupra ei chiar în anul 1858 când se arătase Maica Domnului la grotă. Rugându-se mult, Francisca dobândi o mare încredere și așa printr-o spălătură cu apă din Lourdes dispăru orice slăbiciune a ochilor ei.
Această femeie aduse la Lourdes și o fată care avea la gât trei răni deschise, și pe lângă aceasta era sleită de putere. Deși avea 15 ani era mică și arăta ca un copil de 10 ani. La izvor Francisca îi zise:”Fă cruce, Maica Domnului te tămăduiește. Dar ai tu încredere?”. ”Da”, răspunse copila.”Bine, atunci să începem”, zise doamna Majesté. Ea începu să toarne cu o sticluță apă pe rănile pline de puroi și apoi amândouă se rugau împreubă și tot astfel până când răniile se închiseră cu totul. Francisca aduse mamei copila înapoi cu totul sănătoasă.
Jacheta, așa se numea coplia, începu să crească și să o ajute pe mama sa in treburiile gospodariei.Din răni nu rămăseseră decât niște urme.Astfel rămăseseră ele 11 ani (1869).Într-o zi veni fata cu totul tristă la Francisca. O rană se deschise iar.”Mă mir”, spuse femeia.” Draga mea, iată Maica Domnului te-a vindecat într-un chip minunat, ești oare recunoscatoare?” ”Cum nu, doar mă duc în fiecare an la Lourdes,o știi prea bine”.Aceasta nu ajunge. Pe dinafară ești o copilă cinstită, dar ești oare recunoscătoare cum ar trebui să fi? Este oare mulțumită Maica Domnului de evlavia ta? Îți voi da un mijloc simplu; întrebuințează-l:fi mai evlavioasă.”În câteva zile rana era vindecată. Dar învățătura i-a folosit. Jacheta se făcu mult mai evlavioasă decât înainte. Aceasta e cea mai bună mulțumire.
Încheierea novenei
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la sfârşitul novenei. Sau te-a ascultat Maica Domnului, sau nu te-a ascultat. Dacă nu, atunci să nu te superi şi nici să nu-ţi pierzi curajul. Începe a doua şi a treia novenă, bate şi ţi se va deschide. Ai putut doar observa din diferite pilde aduse în decursul acestei novene, că Preasfânta Fecioară n-a ascultat totdeauna îndată, dar a încuviinţat abia în a treia şi a patra novenă, ceea ce la întâia şi la a doua părea că nu voieşte. Unii bolnavi au trebuit să vină la Lourdes de mai multe ori, până când li s-a împlinit dorinţa. De aceea urmeaza mai departe să te rogi cu încredere. Spune-i Maicii ceea ce i-a spus un copil bolnav în Lourdes: "O Maica lui Dumnezeu, tu eşti prea bună ca să mă asculţi". O persoană neputincioasă îi spuse cu încredere naivă: "Trebuie să mă asculţi. Nici că se poate altfel, înapoi nu mă mai întorc cu aceste cârje". Amândouă au fost ascultate. Urmează deci şi tu să te rogi mai departe cu o încredere neţărmuită. Însă chiar dacă nu ți s-ar împlini cererea după mai multe stăruinţe atunci gândeşte-te că aşa este mai bine pentru tine. Dar să nu crezi că te-ai rugat în zadar. Maica Domnuli îţi va da pentru aceasta ceva mult mai potrivit cu nevoile tale. Las-o să se îngrijească cum ştie ea mai bine; mai pe urmă nu-ţi va părea rău.
De ai fost ascultat, atunci bucură-te şi nu uita pe marea ta binefăcătoare. Iată, favoarea arătată este numai un avans a unor haruri şi mai mari. Ea voieşte să te fericească nu numai pe această lume, dar şi pe cealaltă. Maria are grijă de tine nu numai în această viaţă, dar ea vegheaza la momentele din urmă ale vieţii tale, ca să te conducă ea singură în cer. Abia acolo vei vedea câte a făcut ea pentru tine şi îi vei mulţumi pentru veşnicie.
În încheiere mai ascultă încă un sfat minunat. La 8 iulie 1869 o sărmană femeie neputincioasă se necăjea să treacă prin mare mulţime de oameni care erau adunaţi la Lourdes. O copiliţă mergea înainte ca să-i facă loc. Toţi o priveau cu compătimire, şi într-adevăr era vrednică de plâns. Această femeie rămase văduvă cu doi copii mici. Îngrijind pe bătrâna ei mamă bolnavă i se învârtoşaseră picioarele cu totul. Inima îi era zdrobită gândindu-se ce vor deveni sărmanii ei copii. Ea se îndreptă la Maica Domnului şi îi zise cu încredere: "Preasfântă Fecioară! Sau să mă vindec sau să mor. Numai pe tine te am, ajută-mă; dacă nu sunt vrednica să ma vindeci, atunci să mor mai bine căci nu pot să-mi vad copilaşii murind de foame". Prin spălarea cu apă de Lourdes ea căpătă atâta putere, ca să îndrăznească a face drumul la Lourdes.Cât în trăsură, cît sprijinită pe cârje, ajunse ea la locul dorit. Pe drum cumpără de cei din urmă bani o lumânare de ceară şi o jertfi Maicii Domnulei de la grotă. După ce se recomandă din toată inima Maicii Pruncului Dumnezeiesc pe sine şi pe copii săi ea făcu o baie în apa izvorului minunat şi iată că ieşi cu totul vindecată. Pe cînd fericita mamă era adâncită în rugăciuni de mulţumire înaintea grotei, mulţimea o înconjura voind să audă din gura ei parcursul vindecarii. Ea o facu bucuros şi la urmă rosti frumoasele cuvinte: " Niciodată nu voi putea mulţumi îndeajuns Maicii Domnului. O, Preasfânta Fecioară este bună! Dacă ne-am ruga cum trebuie am primi toate de la dânsa. Eu cel puţin am primit până acum toate....Sunt pe această lume o sărmană văduvă, dar Maica Domnului mă iubeşte"(Analele din Lourdes, Octombrie 1869)
” Am avut parte numai de bine tinand si făcând această novenă. Aveți încredere în Maica Preacurată, bateți până vă deschide, și nu vă pierdeți speranța niciodată. Cât timp veți crede în Domnul toate cele ce doriți veți dobândi cu inimă curată si suflet smerit. Domnul să fie cu noi ” Cu drag: Georgeta
